Mitologie românească: Baba Cloanţa

Până în urmă cu două-trei generaţii, Baba Cloanţa era spaima copiilor români, mai ales a celor care se întreceau cu năzdrăvăniile. În unele cătune mai izolate, mai este şi astăzi.

I se mai spune şi Samca şi Avestiţa, Aripa Satanei. Această bătrână înspăimântătoare are părul foarte lung, rar şi nepieptănat. Ochii roşii îi sclipesc ca jăratecul şi îi joacă în cap, nasul îi seamănă cu o seceră, iar cei câţiva dinţi îi ies din gură de lungi ce sunt. În loc de mâini are un soi de gheare. Trupul i se strâmbă întruna.

După unii, Baba Cloanţa locuieşte în codru, după alţii – în fundul infernului, alături de stăpâna ei, Talpa Iadului. Bolboroseşte mereu cuvinte neînţelese de oameni. Când se află în preajma unei femei care trebuie să nască, baba vine şi îi sporeşte acesteia chinurile facerii sau chiar o omoară. Copiilor, dacă nu izbuteşte să-i ucidă, le dă o boală gravă, numită samcă sau spasm.

Drăcoaica poate căpăta diferite înfăţişări, şi femeile nu scapă de ea decât dacă poartă cu ele o rugăciune a Arhanghelului Mihail şi în care se află toate numele ei. În rugăciunea respectivă se spune că Arhanghelul Mihail s-a întâlnit cu Samca tocmai când aceasta se ducea s-o chinuie pe însăşi Fecioara Maria. Arhanghelul a prins-o pe babă de păr şi a bătut-o cu sabia, întrebând-o de ce şi cum îi chinuie pe oameni.

Ea a mărturisit că, în timpul somnului, vine sub diferite înfăţişări şi îi omoară cu meşteşugurile ei drăceşti: „Eu mă fac ogar şi pisică, mă fac umbră şi lăcustă, mă fac păianjen şi muscă şi toate nălucirile văzute şi nevăzute eu mă fac. Şi aşa intru prin casele oamenilor, de le smintesc maicile când sunt îngreunate şi iau faţa lor când sunt în somn.

Şi mai curând mă apropii de fata care este însărcinată şi, de ruşinea lumii, îşi frământă trupul şi omoară copilul într-însa, şi mă apropii de pezevenghe şi fermecătoare şi de cele care dau cu bobii sau caută cu sita ori cu peria şi de cea care nu ţine în dreptate cu bărbatul său.

Şi am nouăsprezece nume: Avestiţa, Nadarca, Salomia, Nacara, Avezuha, Nadaria, Salmona, Paha, Puha, Grapa, Zliha, Nervuza, Hamba, Glipina, Humba, Gara, Glapeca, Tisavia şi Pliaştia. Cu acest nouăsprezece nume ale mele scrise, merg de smintesc femeile, dar unde sunt numele mele scrise, eu nu mă pot apropia de acel loc şi nicio treabă nu am la acea casă şi la toate ale casei aceleia şi unde s-ar găsi acest zapis cu aceste nume”. Boala celor munciţi de samcă se poate vindeca prin descântece. Iată cum apare cumplita Samcă într-unul din aceste descântece:

M-a întâlnit o samcă cu patru picioare,

Cu piele de urs îmbrăcată.

Trupul mi l-a schimonosit,

Pieptul mi l-a stricat,

Ochii mi-a păienjenit,

Sângele mi-a băut,

Carnea mi-a mâncat (...)

Se desccântă în trei zile de luni, în câte trei zile de trei ori, în rachiu, cu un pai de mătură, un ac şi un bici găsit. Rachiul îl bea bolnavul şi se spală cu el.