Mişcări de trupe la Palatul Victoria. Grindeanu îşi aduce oameni de încredere în Guvern

După ce în prima perioadă a guvernării a adus la Palatul Victoriei apropiaţi de-ai lui Liviu Dragnea, mai nou Grindeanu încearcă să se înconjoare de oamenii lui de încredere.
Sorin Grindeanu
Sorin Grindeanu (Florin Chirila/Epoch Times)

Pe fundalul răcirii tot mai accentuate a relaţiilor cu Liviu Dragnea, premierul Grindeanu şi-a plasat o serie de apropiaţi în posturi guvernamentale, încercând să echilibreze raporturile în Executiv, după ce în primele luni a numit oameni fideli liderului PSD, relatează România Liberă.

Potrivit sursei citate, premierul Sorin Grindeanu încearcă să se înconjoare de oameni de încredere, aducând la Bucureşti persoane cu care a lucrat pe vremea când era preşedinte al CJ Timiş. Astfel, l-a pus în funcţia de director de cabinet al primului-ministru pe Alexandru Chirilă, fostul său consilier de pe vremea când era preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş. În urmă cu 20 de ani, Chirilă a lucrat la serviciul secret al Ministerului de Interne, DGIPI.

De asemenea, vicepreşedintele PSD Timiş, Petru Andea, a fost numit, recent, secretar de stat la Ministerul Educaţiei. Despre Andea, fost deputat PSD de Timiş timp de trei mandate, presa a scris că, înainte de 1989, a fost un cunoscut lider al organizaţiilor studenţilor comunişti.

Numirile semnate de Grindeanu în ultima lună concentrate pe zona Banat, contravin cu situaţia din prima perioadă a guvernării, când Liviu Dragnea şi-a impus apropiaţii din judeţele din sudul ţării.

Articolul integral poate fi citit aici

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne