Mircea Cărtărescu: Cei care se erijează în stăpânii României trebuie să vadă că oamenii nu tac

Cei care se erijează în stăpânii României trebuie să vadă că ei de fapt nu sunt stăpâni, că oamenii nu tac şi nu sunt nici cumpărabili, nici şantajabili sau ameninţabili, a atras atenţia Mircea Cărtărescu.
Mircea Cărtărescu
Mircea Cărtărescu (facebook)
Se încarcă player-ul...

Cetăţenii au dreptul şi datoria de a se opune unei clase politice care, în loc să guverneze în interesul poporului, se întoarce împotriva lui, iar asta este exact ceea ce s-a întâmplat la noi în ultima vreme. Masivele proteste de stradă care au zbuduit România au avut la bază indignarea oamenilor faţă de "nişte acte făcute la vedere, cinic, făcute în faţa tuturor", a remarcat scriitorul Mircea Cărtărescu.

"Civismul este o datorie a noastră etică. O datorie etică. Nu suntem obligaţi de nicio lege să fim conştiinţe civice, dar este o obligaţie etică. Etica este acea lege care există gravată în inima noastră, cum se spune, care nu este exprimată prin coduri de legi dar pe care ar trebui să o avem interiorizată prin educaţie şi prin experienţa legăturilor dintre noi. Iar civismul, după părerea mea, se leagă fundamental de (...) dreptul la disobedienţă", a declarat Cărtărescu, la lansarea volumului său - Peisaj după isterie.

În opinia scriitorului, acest drept la disobedienţă la care face referire este, de fapt, una dintre cuceririle fundamentale ale omului modern.

"Omul modern îşi deleagă de fapt puterea sa unei anumite clase. Unei clase pe care o numim clasă politică. Clasa politică este alcătuită teoretic din oameni care slujesc celorlalţi, care sunt aleşi de ceilalţi şi care trebuie să le slujească. Dar în momentul în care clasa politică începe să se auto-reproducă, se închide în sine şi devine o clasă stăpânitoare, în loc să fie o clasă slujitoare, în acest moment intervine civismul", a continuat Cărtărescu.

Potrivit scriitorului, în momentul în care politica nu mai e în stare să rezolve treburile societăţii, dimpotrivă, începe să oprime societatea, atunci poporul nu trebuie să aştepte patru ani, de la vot la vot, pasiv, supunându-se celor care îi oprimă. Pentru că eşti oprimat zi de zi. Pe când votul se dă din patru în patru ani.

"În acel moment, ca acest moment, în care clasa politică îşi dă legi pentru ea însăşi, în acest moment datoria oamenilor este să se insubordoneze. Este vorba despre această acţiune prin care decizia politică, a clasei de deasupra, este pusă la îndoială. Şi oamenii ies în stradă.

Acesta este actul pe care omul îl poate face fără să încalce legea. Deci oamenii au dreptul, au datoria de a se opune unei clase care nu îşi face treaba, care o face de fapt pervers, o face împotriva face celor care au delegat-o. Şi eu cred că aici este esenţa tuturor protestelor care s-au petrecut la noi, din indignare. Din indignare faţă de nişte acte făcute la vedere, făcute cinic, făcute în faţa tuturor", a subliniat Cărtărescu.

Astfel, scriitorul consideră că a fost adecvat modul în care societatea a reacţionat la tentativele clasei politice de a legifera în favoarea infractorilor.

"Cei care se erijează în stăpânii României trebuie să vadă că ei de fapt nu sunt stăpâni, că oamenii nu tac, că oamenii nu sunt nici cumpărabili, nu sunt nici şantajabili sau ameninţabili, că oamenii rămân oameni, rămân liberi, îşi păstrează libertatea, asta mi se pare un câştig extraordinar al societăţii româneşti", a mai precizat Cărtărescu.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne