Mircea Cărtărescu a câştigat premiul Gregor von Rezzori pentru cea mai bună ficţiune străină

Scriitorul Mircea Cărtărescu la decernarea Premiului Gregor von Rezzori
Scriitorul Mircea Cărtărescu la decernarea Premiului Gregor von Rezzori (Ioana Nicolaie, facebook)

Premiul i-a fost acordat pentru volumul „Corpul” din trilogia „Orbitor”, în cadrul celei de-a zecea ediţii a Festivalului Scriitorilor de la Florenţa, Italia, desfăşurat între 6-8 iunie (Il Festival degli Scrittori, X Edizione del Premio Gregor von Rezzori).

Dany Laferrière („The world îs moving around me”), Yiyun Li („Kinder than solitude”), Dinaw Mengestu („All our names”) şi Lorrie Moore („Bark”) au fost ceilalţi patru scriitori finalişti ai premiului care, anul trecut, a fost câştigat de scriitorul rus Vladimir Sorokin.

„Festivitatea de decernare a Premiului Gregor von Rezzori a avut loc în Salone dei Cinquecento din Palazzo Vecchio. Cum toţi cei cinci finalişti erau socotiţi învingători în felul lor nu mai rămânea decât stabilirea marelui câştigător. Juriul prezidat de Ernesto Ferrero a păstrat până în ultimul moment secretul: nimeni nu a ştiut dinainte învingătorul. Nici jurnaliştii, nici apropiaţii, nici nominalizaţii. Argumentul pentru alegerea lui Mircea Cărtărescu a concentrat multe cuvinte mari, mult entuziasm, multe nuanţe. În italiană sunt publicate nouă titluri ale autorului, dar cel care a primit premiul este volumul al doilea al trilogiei "Orbitor". Ultima parte, "Aripa dreaptă", va intra zilele următoare în librării. Felicitări lui Bruno Mazzoni care a tradus aceste mii de pagini şi felicitări şi Editurii Voland care a început să publice acum vreo cincisprezece ani un autor român de pe urma căruia nu câştiga nimic”, a scris Ioana Nicolaie, soţia scriitorului, pe Facebook.

Gregor von Rezzori (1914–1998) s-a născut într-o familie austriacă la Cernăuţi, în Bucovina, devenind după 1918 cetăţean român. A trăit câţiva ani în Bucureşti, înainte de a pleca în 1938 la Berlin. Este considerat unul dintre marii scriitori moderni de limbă germană. Scrierile sale autobiografice „Memoriile unui antisemit” (Humanitas Fiction, 2008) şi „Zăpezile de altădată” (Humanitas, 2012) fac parte dintr-o trilogie dedicată istoriei europene din prima parte a secolului XX.