Ministrul de Finanţe: Italia nu doreşte să iasă din zona euro

Noul ministru de Finanţe al Italiei a afirmat că guvernul doreşte să rămână în zona euro şi să reducă de asemenea datoriile. Declaraţia lui ar trebui să ajute la diminuarea temerilor privind creşterea cheltuielilor şi ieşirea din zona euro.
Ministrul italian de finanţe şi economie, Giovanni Tria
Ministrul italian de finanţe şi economie, Giovanni Tria (Getty Images)

În primul său interviu de când a fost investit în noua funcţie, ministrul italian de Finanţe şi Economie, Giovanni Tria, a încercat să liniştească pieţele financiare agitate.

Tria, un profesor de economie mai puţin cunoscut şi care nu are nicio afiliere politică, a declarat că noul guvern este dedicat rămânerii în zona euro. De asemenea, el a mai precizat publicaţiei Corriere della Sera că guvernul nu va permite ca nivelul datoriei să scape de sub control.

Italia se chinuie cu o datorie de 2,3 trilioane de euro, adică 132% din PIB-ul ţării – a doua datorie ca mărime în zona euro după Grecia, potrivit Deutsche Welle.

Lista iniţială a miniştrilor propuşi de membrii coaliţiei de guvernare – partidul de extremă dreapta Liga şi partidul anti-establishment Mişcarea Cinci Stele – a fost respins de preşedintele italian Sergio Mattarella. Lista l-a inclus iniţial pe economistul anti-euro Paolo Savona, care a fost înlocuit de Tria, pe care Mattarella l-a acceptat.

Remarcile făcute de Tria sunt similare celor ale premierului Giuseppe Conte, care a declarat în urmă cu câteva zile că ieşirea ţării din zona euro “nu intră în discuţie”.

Tria a contestat de asemenea ideea că Italia ar putea creşte cheltuielile publice după promisiunile făcute de noul guvern privind anularea unei reforme a pensiilor şi mărirea cheltuielilor pentru ajutoarele sociale.

“Obiectivul nostru este de a impulsiona creşterea economică şi ocuparea forţei de muncă. Dar nu intenţionăm să revitalizăm creşterea prin deficit bugetar”, a precizat Tria.

Tria a declarat că guvernul va reduce datoria publică şi deficitul prin stimularea creşterii economice. Politica va fi “bazată pe reforme structurale” care, a adăugat ministrul, ar trebui, în schimb, să creeze condiţii mai bune pentru creşterea investiţiilor şi ocuparea forţei de muncă.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe