Ministru german către Israel: acţiunile voastre nu vor trece neobservate de UE

Sigmar Gabriel, ministrul german de externe.
Sigmar Gabriel, ministrul german de externe. (Axel Schmidt/Getty Images)

Ministrul german de Externe, Sigmar Gabriel, a emis un avertisment la adresa Israelului privind “frustrarea” tot mai mare a Uniunii Europene faţă de politicile regimului din Tel Aviv privind aşa-zisa soluţie cu două state.

Luând cuvântul la o conferinţă desfăşurată miercuri în Tel Aviv, Gabriel a menţionat că unii membri ai Cabinetului israelian sunt “în mod explicit împotriva unei soluţii cu două state”.

El a adăugat că o astfel de soluţie “a fost întotdeauna fundaţia angajamentului nostru pentru pacea israeliano-palestiniană şi pentru volumul mare de fonduri” alocate de Germania şi UE.

“Trebuie să ştim dacă Israelul nu mai susţine o soluţie negociată pentru acest conflict”, a afirmat el.

“Aceste – în cel mai bun caz amestecate – semnale nu vor trece neobservate în Europa, unde există în mod clar o frustrare tot mai mare faţă de acţiunile Israelului”, a adăugat el.

Făcând referire la oamplificarea temerilor legate de violenţe, ură şi construirea în permanenţă de colonii evreieşti în teritorii palestiniene ocupate, Gabriel a precizat: “Este tot mai dificil ca oameni ca mine să le explice motivele pentru care sprijinul nostru acordat Israelului trebuie să continue”.

De asemenea, Gabriel a discutat despre decizia preşedintelui american Donald Trump de a recunoaşte Ierusalimul drept capitală a Israelului.

“Americanii vă ţin partea într-o manieră mult mai clară ca până acum. Dar este acesta un lucru cu adevărat bun?”, a întrebat el.

În 6 decembrie 2017, Trump a anunţat că recunoaşte Ierusalimul drept capitală a Israelului şi că va muta ambasada americană din Tel Aviv în oraşul ocupat. Palestinienii consideră Ierusalimul de Est drept capitală a viitorului lor stat.

Făcând referire la dorinţa din trecut a SUA de a acţiona ca mediator în discuţiile de pace dintre palestinieni şi israelieni, Gabriel a întrebat: “Mai pot americanii să joace un astfel de rol dacă stau de partea cuiva într-o manieră atât de deschisă? Vor încerca şi alţii să facă la fel?”

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe