Mii de greci îi cer premierului Tsipras să demisioneze

Mii de greci nemulţumiţi au organizat proteste în Atena şi într-un alt oraş important pentru a cere guvernului să demisioneze din cauza măsurilor de austeritate.
Premierul elen Alexis Tsipras.
Premierul elen Alexis Tsipras. (Captură Foto)

Cel puţin 10.000 de greci s-au adunat miercuri în faţa Parlamentului din Atena, cerând demisia guvernului de stânga al premierului Alexis Tsipras.

Manifestanţii au fost susţinători ai mişcării “Demisionează”, care consideră politicile lui Tsipras un eşec şi responsabile pentru alunecarea ţării într-o sărăcie şi mai profundă.

Ei s-au adresat premierului în sloganele lor, scandând “Demisionează!” şi “Oamenii nu te vor, ia-ţi junta şi pleacă!”

Un protest similar a avut loc în Thessaloniki, cel de-al doilea oraş ca mărime al ţării şi capitala regiunii nordice elene Macedonia.

Mişcarea “Demisionează” a fost organizată pe Facebook sau pe alte reţele sociale în urmă cu câteva săptămâni.

Mişcarea este un mod al manifestanţilor de a-şi arăta profundele nemulţumiri împotriva măsurilor stricte de austeritate adoptate de partidul de guvernământ Syriza şi pentru a forţa guvernul să demisioneze.

Eleni Kritsidima, reprezentant al mişcării, a declarat anterior că acţiunile vor fi paşnice şi, într-adevăr, protestele de miercuri s-au derulat într-o manieră liniştită.

Totuşi, acţiunea de miercuri a declanşat reacţii dure din partea guvernului de stânga, care a declarat că mişcare este instigată de partidele de opoziţie, Noua Democraţie şi PASOK.

“Mişcarea ‘Demisionează’ este o cauză care nu ajută problemele societăţii elene şi este ostilă întreagii ţări în acest moment”, a declarat marţi Olga Gerovasili, purtătoare de cuvânt a guvernului, la televiziunea de stat.

“Organizatorii încearcă să se ascundă susţinând că nu sunt implicaţi [politicieni] şi că totul este un lucru spontan”, a declarat ea.

Timp de mai mulţi ani, Grecia a fost zguduită de revolte şi acţiuni industriale în semn de protest faţă de politicile de austeritate ale guvernului, care sunt dictate de Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetar Internaţional.

Măsurile de austeritate urmăresc, aparent, să reducă datoria guvernului elen şi să aducă stabilitate în economia ţării, dar au eşuat să îmbunătăţească situaţia financiară a Greciei. Programul de austeritate a agravat în schimb problemele Greciei, deoarece reducerile de cheltuieli au adâncit criza.

În iulie 2015, Grecia a semnat un acord cu cei trei mari creditori europeni pentru a primi un nou pachet de ajutoare financiare în valoare de 86 miliarde de euro. În schimb, Atena a fost de acord să adopte noi măsuri de austeritate.

Totuşi, acordul a amplificat furia populaţiei şi a declanşat numeroase proteste împotriva lui Tsipras, care a sosit la putere cu ajutorul unei platforme anti-austeritate.

După începerea crizei economice din 2009, Grecia a primit deja din partea creditorilor săi două programe de salvare financiară în 2010 şi 2012, cu o valoare totală de 240 miliarde de dolari.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe