Mihai Şora, reacţie după ce Norica Nicolai a zis că imaginile cu abuzurile jandarmilor sunt trucate
Mihai Şora (Paul Ranete / Epoch Times)
Filozoful Mihai Şora a reacţionat vineri, pe pagina sa de socializare, după ce europarlamentarul ALDE Norica Nicolai a acuzat că imaginile cu jandarmii care agresează protestatari paşnici care ţin mâinile în sus au fost de fapt trucate.
Vă prezentăm mai jos postarea lui Şora:
"Dragi prieteni,
să facem acest mic exerciţiu de imaginaţie:
cum ar fi şi ce ar spune astăzi comandanţii, şefii, toţi mai-marii dacă nu ar exista i m a g i n i?
Ce tirade ar ţine capii (răutăţilor) dacă n-ar putea fi contrazişi chiar de înregistrări, de i m a g i n i?…
Ajunge să ne întoarcem cu gândul la anii ’90 (anii cu televiziunea unică şi mincinoasă), pentru a înţelege cât le-a fost unora de uşor să falsifice istoria, s-o strâmbe, s-o sluţească. Atunci, în zilele acelea din iunie ’90, ca să vezi limpede prin norul de manipulări şi tertipuri, ca să discerni – cu mintea ta – ce se întâmpla în Piaţa Universităţii, trebuia să fii acolo, alături de oamenii care protestau; să stai lângă ei, să-i asculţi, să-i vezi cu ochii tăi, nu prin „obiectivul“ unei televiziuni aservite.
Nimic, niciodată, nu te ajută să te lămureşti mai bine şi mai iute decât propria-ţi descindere în arenă, la faţa locului. Nimic nu este mai convingător decât experienţa personală, nemediată şi concretă. Atunci, în ’90, coborând în stradă, printre studenţi, am înţeles ce se întâmpla; iar – după ce am înţeles – mi-am dat demisia de la Învăţământ. Am plecat exact aşa cum venisem: un om liber, care nu putea fi cu nimic constrâns, nici cumpărat sau prostit. Cei care au rămas în funcţii, cei care, ulterior, şi-au construit o carieră publică pe victimele de atunci au fost fie complici, fie naivi.
Tertium non datur.
Astăzi avem cu toţii telefoane şi aparate, imagini şi zeci de filme care nu pot fi ascunse, nici falsificate ori distruse. Iată de ce nu cred că mai rămâne loc pentru naivitate.
P.S. Bineînţeles, le sunt recunoscător Domnilor Niépce şi Daguerre pentru formidabila lor invenţie. Am prins, pe când eram copil, aparatele cu burduf (ca cel alăturat): mergeam, an de an, cu părinţii mei, într-un studio, la un fotograf profesionist, şi stăteam – nemişcaţi şi zâmbitori – până se imprima imaginea. Între timp, aparatele au mai evoluat… Şi nu mai e nevoie să stăm cuminţi, minute în şir, ca să fixăm realitatea şi miezul ei mişcător."
