Mihaela Buzărnescu, în careul de aşi al turneului BRD Bucharest Open (WTA)

"Sunt încântată că am câştigat acest meci. Sunt în semifinale şi la simplu şi la dublu, dar sunt obişnuită. În ultimele luni am cam jucat mereu..Dar mai pot să joc. Fizic sunt OK." - Mihaela Buzărnescu.
Jucătoarea română de tenis Mihaela Buzărnescu.
Jucătoarea română de tenis Mihaela Buzărnescu. (Getty Images)

Mihaela Buzărnescu (30 ani, 25 WTA) continuă evoluţia excelentă pe zgura de la Arenele BRN din capitală, acolo unde se desfăşoară turneul de tenis BRD Bucharest Open.

Buzărnescu, cap de serie numărul 2, s-a calificat în semifinale după ce a dispus în două seturi de chinezoaica Yafan Wang (24 ani, 84 WTA) cu scorul de 7-6 (4), 6-3. Duelul dintre cele două tenismene a durat două ore şi 5 minute.

"A fost greu atât în primul, cât şi în cel de-al doilea set. Wang a jucat foarte bine azi, s-a mişcat incredibil, a scos tot. De câteva ori nu mă aşteptam să returneze, m-a surprins şi am pierdut puncte. Dar am reuşit să trec peste momentele grele şi să câştig.. Azi a fost şi umiditate mare, foarte cald, deci condiţiile nu au fost deloc uşoare. Aşa că sunt încântată că am câştigat acest meci." a mărturisit reprezentanta ţării noastre.

Jucătoarea română a numărat în acest meci 4 aşi şi 3 duble greşeli, în timp ce oponenta sa a avut doar 3 duble greşeli.

Buzărnescu, care şi-a asigurat suma de 11.300 de dolari şi 110 puncte WTA, o va întâlni în lupta pentru calificarea în marea finală pe favorita numărul 4 a competiţiei, croata Petra Martic (27 ani, 60 WTA), care trecut la rândul ei de Laura Siegemund (Germania) cu scorul de 7-5, 4-6, 6-4.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Sport