Miercure neagră şi pentru economie. Split TVA, undă verde de la deputaţi

Extrem de criticată de către mediul de afaceri şi opoziţie, OUG vizând plata defalcată a TVA a fost totuşi votată de către majoritate PSD-ALDE, urmând să fie trimisă şefului statului spre promulgare.
Vot în Camera Deputaţilor
Vot în Camera Deputaţilor (cdep.ro)

Cu 163 voturi ”pentru” şi 95 ”împotrivă”, deputaţii au adoptat ieri OUG 23/2017, respectiv ordonanţa privind plata defalcată a TVA. Camera Deputaţilor a fost for decizional pe acest controversat proiect ce urmează acum să fie trimis preşedintelui Iohannis.

Anterior votului în plen, Comisia de buget a dat, marţi, raport de admitere în cazul OUG privind plata defalcată a TVA cu modificări, înregistrându-se 11 voturi ”pentru” şi 10 ”împotrivă”, relatează Mediafax.

Membrii comisiei au dezbătut timp de două zile proiectul de lege şi au adoptat mai multe modificări, inclusiv una care vizează ca măsura să fie obligatorie doar pentru companiile care au datorii la plata acestei taxe sau se află în insolvenţă, iar plafoanele datoriilor de la care companiile intră în acest sistem au fost majorate de 10 ori.

Astfel, potrivit noilor reglementări adoptate la articolul 2, "au obligaţia să deschidă şi să utilizeze cel puţin un cont de TVA persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA potrivit art. 316 din Codul fiscal, pentru încasarea şi plata TVA, şi instituţiile publice înregistrate în scopuri de TVA potrivit art. 316 din Codul fiscal, pentru încasarea TVA, care se află în cel puţin una din următoarele situaţii: a) La 31 decembrie 2017 înregistrează obligaţii fiscale reprezentând TVA, restanţe conform art. 157 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Codul de procedură fiscală, cu excepţia celor a căror executare silită este suspendată în condiţiile art. 235 din Codul de procedură fiscală, în cuantum mai mare de 15.000 de lei în cazul contribuabililor mari, 10.000 de lei în cazul contribuabililor mijlocii, 5.000 de lei pentru restul contribuabililor, dacă aceste obligaţii nu sunt achitate până la data de 31 ianuarie 2018; b) începând cu data de 1 ianuarie 2018 înregistrează obligaţii fiscale reprezentând TVA, restanţe conform art. 157 din Codul de procedură fiscală, neachitate în termen de 60 de zile lucrătoare de la scadenţă, cu excepţia celor a căror executare silită este suspendată în condiţiile art. 235 din Codul de procedură fiscală, în cuantum mai mare de 15.000 de lei în cazul contribuabililor mari, 10.000 de lei în cazul contribuabililor mijlocii, 5.000 de lei pentru restul contribuabililor; c) se află sub incidenţa legislaţiei naţionale privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă", aratăsursa citată.

Reamintim că split TVA a fost una dintre cele mai criticate măsuri din domeniul fiscal propuse de Guvernul Tudose, mediul de afaceri şi opoziţia văzând-o ca fiind de natură să inducă blocaje economice.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne