Microhidrocentralele - sursa unor energii deloc pozitive
Panou care anunţă un proiect cu construirea unei microhidrocentrale pe un râu din Făgăraş (The Epoch Times Romania)
Megaproiectul început în forţă în Munţii Făgăraş, pe cele trei râuri - Capra, Buda şi Otic - unde se vrea construirea a 10 microhidrocentrale într-o rezervaţie naturală protejată, arată nu doar lipsa unor evoluţii mentale pe baza unui proces de înţelegere - învăţare, ci mai grav, e semnul unei involuţii majore. Banii, chiar şi milioanele de euro implicate în proiecte, nu justifică astfel de întreprinderi, care pun în pericol ecosistemul unor întregi zone împădurite din ţară, şi care, în timp se vor arăta drept ceea ce sunt: o sinucidere lentă.
Dealtfel, protestele din ultimile zile din zona râului Capra, a câtorva reprezentanţi ai Asociaţiei Salvaţi Dunărea şi Delta împotriva acestor construcţii, sunt o confirmare a acestui lucru.
Când eram mai mici am început să înţelegem importanţa pădurilor şi a ecosistemului prin prisma clişeelor simpatice învăţate la şcoală: pădurile sunt ”plămânii planetei”, ”aurul verde” al României, etc. Nu aveam cum ajunge altfel la informaţii, aşa că trebuia s-o credem pe doamna învăţătoare pe cuvânt, căci ne explica cât putea ea de bine. Astfel că mergeam în excursii, respiram aerul curat filtrat prin ”plămânii planetei”, ne imaginam că străbăteam pădurea de aur (verde) şi nu lăsam nici un gunoi în urma noastră.
Astăzi avem toate informaţiile din lume să înţelegem cum funcţionează totul, de la cauză la efect. De la o pungă de plastic aruncată până la defrişările masive care au loc necontenit. Plus că putem învăţa din contraexemple, de la acele ţări care şi-au epuizat resursele naturale şi pentru generaţiile viitoare. În China, de exemplu, deşerturile şi-au dublat suprafaţa în ultimii ani din cauza defrişărilor, iar apele, din cele şapte sisteme fluviale, sunt peste 70% inutilizabile până şi în zootehnie, din cauza poluării. La sate, ţăranii dintr-o mare parte a Chinei, sunt în diferite grade muritori de foame.
În ultimii ani, însă, în ciuda creşterilor economice, ţările civilizate au înţeles toate mesajul: grija faţă de mediu înseamnă grija faţă de propria noastră existenţă. E o gândire pe termen mediu şi lung. O gândire care nouă, românilor ne scapă. Gândim distructiv între limitele satisfacţiilor şi câştigurilor imediate şi aproape deloc la consecinţe.
Nici nu ştim să preţuim ceea ce avem. Nu cred în existenţa unor şantiere haotice care invadează frumuseţile neatinse de mii de ani într-o ţară ca Cehia (nu spun Germania) de exemplu. Dar la noi, frenezia banilor ne umbreşte raţiunea.
De mai bine de un an au fost depuse sesizări din partea unor ONG-uri de mediu, iar presa a scris despre tăvălugul de investiţii, a proiectelor de fonduri europene care pun în pericol rezervaţii naturale paradisiace sub pretextul obţinerii energiei naturale.
Anul trecut, Ovidiu Mihuţ, profesor la Curtea de Argeş a scris Ministerelor Mediului şi Ministerului Turismului explicând că modul în care se desfăşoară lucrările de construcţie conduce la poluarea apelor prin activitatea utilajelor de excavare direct în albia minoră, precum şi degradarea fizică a malurilor şi albiei râurilor. Lucrările au cauzat deja distrugerea populaţiei de păstrăv indigen în proporţie de peste 90%, cu imposibilitatea refacerii naturale a speciei, ”deoarece debitele de apă în zona de reproducere a acestuia vor fi insuficiente, atât timp cât din această zonă se captează peste 90% din debitul mediu multianual al râurilor”, a observat Ovidiu Mihuţ, estimând afectarea iremediabilă pentru întreaga biodiversitate a speciilor prezente în zonă.
Profesorul a menţionat patru râuri (Capra, Otic, Buda, Topolog) care sunt deja captate, unele prin lucrări de derivaţie pe sub munte, în Barajul Vidraru, astfel încât un tronson de aproximativ 20 de km este deja lipsit de debite de apă.
Legal, nici un utilaj n-ar fi trebuit să atingă albia râului. Conform avizelor prin care s-au obligat să respecte aceste condiţii, tubulatura trebuia trasă la o jumătate de metru deasupra cotei de inundabilitate a râului, adică deasupra luciului apei semiîngropat sau suprateran, a explicat Ovidiu Mihuţ.
Dar altceva se întâmplă în realitate. Investitorii au cerut confidenţialitate asupra proiectului invocând faptul că microhidrocentralele sunt asimilate prin lege obiectivelor de interes naţional strategic. Dacă încerci să sapi după hârtii, autorităţile argeşene răspund că investitorii au toate avizele. Dar în urma utilajelor în locul râurilor curate şi repezi rămân malurile prăbuşite peste grămezi de pietriş şi ici colo locuri nămoloase cu peşti morţi.
Avizele au fost uşor de procurat în schimbul promisiunii că vor fi respectate toate condiţiile care cer, de exemplu ca traseul conductei să fie "aproximativ paralel cu albia", să nu se facă modificări sau reduceri a ” secţiunii de curgere a apei". ”Degradarea albiei şi malurilor" e şi ea interzisă cât şi "lucrările în perioada de migrare şi reproducere a peştilor". Ori şantierul e în toi exact în această perioadă, când e prohibiţie la păstrăv, lipan sau lostriţă. Hârtiile par în regulă, avizul permite şantierul, însă realitatea de pe teren contrazice şi documentele şi legea. La finalul avizului, scrie fără drept de apel, că în cazul în care nu se respectă condiţiile, autorizaţia îşi pierde valabilitatea şi implicit şantierul trebuie oprit.
Peste 60 de organizaţii de mediu, care au protestat recent împotriva acestor construcţii, susţin că lucrările sunt ilegale, desfăşurându-se fără un acord de mediu valabil şi actualizat într-un sit Natura 2000, cu complicitatea autorităţilor care dau avize retroactiv.
Ca urmare a unei sesizări a Uniunii Europene cu privire la nerespectarea ultimilor standarde de mediu, Ministrul Mediului, Rovana Plumb, a declarat că construcţia acestor microhidrocentrale (50 MCH în curs de construcţie în întreaga ţară) va înceta dacă nu intră în legalitate până pe 16 septembrie. La unele dintre ele, lucrările au început în 2009, iar autorităţile ar fi trebuit să elaboreze nişte proceduri în conformitate cu noua legislaţie. Prin urmare, este nevoie de un studiu actualizat privind impactul de mediu, în care exploatarea zonei să nu fie fatală conservării biodiversităţii, a observat Rovana Plumb.
Reprezentanţii firmelor din proiectele de construcţie susţin că impactul microhidrocentralelor asupra mediului este minim, iar beneficiul este important pentru că e vorba de ”energie verde”. Ei susţin că responsabili faţă de distrugerea biodiversităţii sunt turismul şi poluarea, urmând ca mediul să se refacă în doi ani după construcţia microhidrocentralelor.
Profesorul Mihuţ, care, monitorizând lucrările pe tot parcursul lor a observat albia mutată a râului Capra, spune că singura opţiune legală şi prietenoasă cu mediul este ca aceste şantiere să se închidă. Acordul de mediu nu poate fi obţinut retroactiv, ci înainte de demararea lucrărilor, iar elaborarea unui studiu de impact într-un stadiu atât de avansat este ilegal.
Ceea ce se distruge nu poate fi compensat în numele ”energiei verzi” (care numai ”verde” nu este), pentru că ceea ce se distruge rămâne distrus.
Fotografiile făcute pe albia râului Capra, transformată acum într-un şantier, sunt dezolante. Din frumuseţea unică de mai ieri a unui râu de munte n-a mai rămas nimic decât nişte copaci smulşi pe ceea ce ar fi trebuit să fie malurile lui, excavaţii, iar în loc de apă o avalanşă de pietriş.
Miza proiectelor e uriaşă, e vorba de afaceri extrem de bănoase, cu investiţii şi câştiguri de milioane de euro. Dar nici asta nu este o cauză în numele căreia să distrugem natura.
Pustiurile, alunecările de teren, invazia sau dispariţia unor animale, insecte, etc, foametea, schimbările climatice (precum arşiţa din vara asta) sunt doar câteva catastrofe pe care ni le ”atragem” inevitabil datorită lăcomiei noastre şi orgoliului de fi stăpâni peste toate.
Putem să ne implicăm pentru oprirea acestui dezastru ecologic pe râurile de munte:
