METEO: Avertizare de ploi, vânt puternic şi descărcări electrice. Cod portocaliu de inundaţii

.
. (JOSEP LAGO / AFP / Getty Images)

Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că avertizarea de cod galben de ploi şi vijelii a fost ridicată luni dimineaţă, însă până luni seară vor fi averse, vânt puternic şi descărcări electrice în aproape toată ţara.

Luni, între orele 09.00 şi 21.00, va ploua în regiunile sudice şi local în centrul şi estul ţării, vor fi mai ales averse, trecător însoţite de descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.

Cantităţile de apă vor depăşi 15-20 de litri pe metru pătrat, iar izolat, îndeosebi în judeţele Argeş, Dâmboviţa şi Vâlcea, vor fi posibile cantităţi de aproximativ 25 de litri pe metru pătrat.

Judeţele Mehedinţi, Gorj, Caraş-Severin, Dolj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Sibiu, Hunedoara, Timiş, Alba şi, parţial, Arad, Bihor, Cluj, Sălaj, Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Suceava, Braşov şi Vrancea au fost sub avertizare cod galben de ploi şi vijelii până luni, la ora 09.00.

În judeţele Caraş-Severin, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa şi Prahova va continua să plouă până luni seară.

Hidrologii au extins codul portocaliu de inundaţii pentru trei râuri din judeţul Argeş, în pericol de inundaţii, sub cod galben, aflându-se şi râurile din alte judeţe.

COD GALBEN
- Pe râurile din bazinele hidrografice: Timiş, Bârzava, Cerna (judeţele Timiş şi Caraş-Severin), Drincea (judeţul Mehedinţi), Desnăţui (judeţul Dolj), pe Jiu sector aval S.H. Sadu şi pe afluenţii săi din judeţele Gorj, Mehedinţi şi Dolj, pe unii afluenţi ai Oltului mijlociu şi inferior din judeţele Gorj, Olt, Vâlcea, Dolj şi Sibiu, pe unii afluenţi ai Mureşului din judeţul Hunedoara, pe Vedea (judeţele Teleorman şi Olt), Argeş (judeţele Argeş, Dâmboviţa şi Giurgiu), bazinul superior şi mijlociu al Ialomiţei (judeţele Dâmboviţa, Prahova şi Ialomiţa).

COD PORTOCALIU
- Pe râurile din bazinele hidrografice: Jiu pe sector aval confluenţă Motru - amonte S.H Podari (judeţul Dolj), afluenţi ai Argeşului superior (judeţul Argeş) şi pe Sabar (judeţele Dâmboviţa şi Giurgiu).
- In intervalul 05.05.2014 ora 14:00 – 05.05.2014 ora 23:00 pe versanţi, torenţi, pâraie şi pe râurile mici din zonele de deal şi de munte din judeţele Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa şi Prahova.
- In intervalul 05.05.2014 ora 22:00 – 06.05.2014 ora 12:00 pe Vedea amonte S.H. Buzeşti şi pe Teleorman amonte S.H. Tătărăştii de Sus (judeţele Olt şi Argeş)

Se menţionează că aceste fenomene se pot produce şi pe afluenţi de grad inferior ai acestor râuri şi pe cursurile de apă necadastrate. Se ridică începând cu 05.05.2014 ora 14:00 CODUL GALBEN şi CODUL PORTOCALIU de pe celelalte râuri din bazinele hidrografice avertizate anterior.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Societate, cultură