Mesajul preşedintelui de Ziua Unirii Principatelor Române

Traian Băsescu, întâlnirea anuală cu şefii misiunilor diplomatice acreditaţi în România la Palatul Cotroceni
Traian Băsescu, întâlnirea anuală cu şefii misiunilor diplomatice acreditaţi în România la Palatul Cotroceni (Epoch Times România)

Românilor le revine astăzi datoria de a urma şi respecta aspiraţiile înaintaşilor privind suveranitatea legii, responsabilitatea politică şi modernizarea instituţiilor, a precizat preşedintele Traian Băsescu în mesajul transmis joi, cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Române.

"Unirea Principatelor Române într-o singură ţară la 24 ianuarie 1859 a fost un act de înaltă voinţă politică şi de solidaritate naţională. Unirea Principatelor a fost un prim moment al afirmării românilor, ca naţiune, dar şi un moment care a marcat orientarea noului stat spre spaţiul de civilizaţie occidental şi spre valorile sale. Cu perseverenţă, în deceniile care au urmat, suveranitatea legii, responsabilitatea politică şi modernizarea instituţiilor au devenit fundamentul noii naţiuni", a afirmat şeful statului în mesajul său.

Preşedintele a mai adăugat că aceste aspiraţii trebuie urmate şi respectate şi în prezent.

"Modelul înaintaşilor noştri nu trebuie uitat, nouă ne revine astăzi datoria de a le urma şi de a le respecta aspiraţiile care i-au motivat să ducă la îndeplinire înaltul ţel de uniune naţională. La mulţi ani, dragi români, de Ziua Unirii Principatelor!", relevă la final mesajul şefului statului.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne