Merkel: Europa nu se mai poate baza în totalitate pe SUA şi Marea Britanie

Cancelarul german Angela Merkel a declarat că Europa nu mai poate conta în întregime pe Statele Unite şi Marea Britanie după alegerea preşedintelui Donald Trump şi votul în favoarea Brexitului.
Cancelarul german Angela Merkel.
Cancelarul german Angela Merkel. (Getty Images)

Angela Merkel a declarat, în timpul unui miting electoral, duminică, în München, că deşi este important să se menţină relaţii de prietenie cu aliaţi precum SUA şi Marea Britanie, ea nu mai poate conta total pe ei, adăugând că europenii trebuie să îşi ia destinul în propriile mâini.

“Vremurile în care am fi putut să ne bazăm în întregime pe alţii sunt pe cale să dispară. Am trecut prin acest lucru în ultimele câteva zile”, a precizat cancelarul german.

“Noi, europenii, chiar trebuie să ne luăm soarta în propriile mâini”, a precizat Merkel, fiind puternic ovaţionată după remarcile făcute.

La întoarcerea din Europa, Trump părea să aibă o viziune diferită asupra călătoriei faţă de cea a cancelarului german.

“Tocmai m-am întors din Europa. Călătoria a fost un mare succes pentru America. Muncă grea, dar rezultate mari!”, a menţionat liderul Casei Albe într-un mesaj postat duminică pe Twitter.

Stephan Bierling, expert în relaţiile transatlantice la Universitatea Regensburg din Germania, a declarat ziarului The Washington Post că, de fapt, “credinţa în valorile comune a fost zguduită de administraţia Trump”.

“După învestirea oficială [a preşedintelui american], toţi cei din Europa au sperat că Trump va deveni mai moderat şi va lua în calcul poziţiile adoptate de G7 şi NATO. Dar s-a întâmplat exact opusul. Este ca şi cum el încă încearcă să câştige o campanie”, a adăugat Bierling.

Comentariile lui Merkel au venit la o zi după ce o întâlnire a liderilor din şapte democraţii bogate, desfăşurate în Sicilia, a eşuat să ajungă la o înţelegere de susţinere a acordului pentru climat semnat la Paris, în 2015. În acelaşi timp, au existat diviziuni şi privind comerţul şi problema refugiaţilor.

În timpul unei reuniuni cu liderii UE la Bruxelles, în 26 mai, Trump a criticat dur Germania pentru că nu a atins obiectivul alocării a 2% din PIB-ul naţional pentru apărare şi s-a plâns de exporturile de autoturisme germane.