Merkel cedează. Guvernul german ajunge la un compromis privind imigraţia

Cancelarul german Angela Merkel
Cancelarul german Angela Merkel (Getty Images)

Cele trei partide din coaliţia fragilă de guvernare a cancelarului german Angela Merkel au ajuns joi la un compromis privind adoptarea unei politici mai dure privind imigraţia şi acordarea de azil. Compromisul urmează să îi liniştească pe aliaţii conservatori.

Potrivit publicaţiei Business Times, ca urmare a compromisului la care s-a ajuns după o dispută ce a durat o lună, numărul solicitanţilor de azil din Germania va fi redus.

Coaliţia tripartită – formată din Uniunea Creştin-Democrată (CDU) a cancelarului Merkel, Uniunea Creştin Socială din Bavaria (CSU) şi Partidul Social Democrat (SPD) – a căzut de acord cu privire la “restructurarea politicii de acordare a azilului” în Germania, a afirmat lidera SPD, Andrea Nahles, după o întâlnire în Berlin, precizând că acest compromis este o “soluţie bună”.

SPD a refuzat anterior să susţină noile politici prezentate de Merkel pentru a depăşi "o rebeliune" a ministrului de Interne, Horst Seehofer, care este şi lider al CSU.

În discuţii intense derulate în noaptea de luni spre marţi, Merkel a suţinut înăsprirea controalelor la frontieră şi crearea unor “centre de tranzit” închise pentru a ţine imigranţii la graniţa austriacă.

Dar această propunere a întâmpinat imediat rezistenţă din partea vecinilor Germaniei, precum şi a SPD.

Decizia luată de Merkel în 2015 de a deschide graniţele germane pentru solicitanţii de azil – mulţi dintre ei fugind de conflictele din Siria şi Irak – a divizat în mare măsură atât Germania cât şi vecinii acesteia.

De atunci, forţele politice populiste şi anti-imigraţie au beneficiat de un impuls semnificativ în câteva naţiuni europene, inclusiv Italia şi Austria, unde partide de extremă dreapta au ajuns acum să fie în alianţa de guvernare.

Criza guvernamentală germană a izbucnit în luna iunie, când Seehofer a ameninţat-o pe Merkel cu un ultimatum cu privire la oprirea sosirii altor imigranţi. De asemenea, el a ameninţat că demisionează dacă Merkel nu remediază situaţia legată de imigraţie.

În ultimele săptămâni, Seehofer a cerut o politică mai strictă pentru protejarea frontierelor ţării şi a propus returnarea imigranţilor care au fost deja înregistraţi ca solicitanţi de azil în alte ţări UE sau cărora li s-a respins cererea de azil. Merkel a cerut o soluţie europeană la această problemă şi în weekend a afirmat pentru ZDF că acordul încheiat cu liderii UE în cadrul unui summit desfăşurat la sfârşitul săptămânii trecute corespunde viziunii CSU asupra politicii de imigraţie.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe