"Mergem cu furci şi topoare peste CNA!" - Protest pentru retragerea licenţei România TV

Cetăţenii sunt convocaţi la un protest la CNA, pentru a cere ridicarea licenţei postului România TV, după ce, la protestul din 12 mai, acesta anunţa că mii de persoane sunt în drum spre protest cu furci şi topoare.
Protest
Protest (Epoch Times)

Indignaţi că România TV a prezentat protestul paşnic ce a avut loc sâmbăta trecută în Piaţa Victoriei drept un soi de răscoală la care cetăţenii au anunţă că vin cu topoare şi furci, reprezentanţii a patru grupuri civice (Rezistenţa, Insistăm, Corupţia Ucide şi VăVedemDinBucuresti) anunţă un protest în faţa Consiliului Naţional al Audiovizualului, instituţie căreia îi cer să ridice licenţa RTV-ul.

Românii sunt convocaţi să vină mâine în faţa instituţiei, în intervalul orar 13-14, cu furci şi topoare. Printate pe hârtie sau de jucărie.

"România TV minte milioane de persoane, fără să precizeze sursa, a spus că la protestul din 12 mai mii de persoane erau deja în drum spre protest cu furci şi topoare.
Vezi video aici https://www.paginademedia.ro/2018/05/derapaj-protestul-pe-românia-tv-o-adevărată-rascoala-vin-mii-de-oameni-cu-furci-şi-topoare

A încercat România TV să obţină un punct de vedere şi din partea grupurilor civice care organizau ? NU.
O postare obscură pe facebook reprezintă adevărul absolut şi noi (România TV) nu suntem jurnalişti şi nu facem o verificare din 3 surse. Noi, România TV, suntem nişte cămătari plătiţi.

Acest post TV trebuie să rămână fără licenţă de transmitere pentru astfel de minciuni inventate pe loc.
Avem voie să spunem orice pe post? Fără să riscăm să ne pierdem licenţa? FALS!
Adevărul este doar un moft, pe care televiziunile îl aplică discreţionar ? NU!

Ne vedem mâine, în pauza de masă, între 13:00 şi 14:00 la sediul CNA, unde venim cu furci şi topoare.
Nu mai suntem în anul 1907 zici?
Noi, aflaţi în anul 2018, suntem de aceeaşi părere.
Aşa că ne vedem cu nişte foi printate sau desenate cu furci şi topoare.
Sau furci şi topoare de jucărie", se arată pe pagina evenimentului.

"Protest cu furci şi topoare. Cum vor să dea jos Guvernul PSD-ALDE, aflaţi imediat". Aşa anunţa duminică, în jurul orei 15.00, jurnalista Denisa Pascu la România TV. Câteva zile mai târziu, după ce presa a criticat isprava, RTV a ieşit cu un comunicat de presă pentru a susţine că protestele au fost reflectate echidistant.

În ceea ce priveşte anunţul că „mii de oameni au spus că vin la Guvern, unii cu furci, bâte şi topoare“, reprezentanţii televiziunii spun că au ca sursă pagina de Facebook a unui protestatar care s-a fotografiat cu o furcă în mână, relata Adevărul.


România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne