Medicii australieni au separat cu succes două gemene siameze din Bhutan

Gemenele siameze Dawa şi Nima
Gemenele siameze Dawa şi Nima (RCH Melbourne Creative Studio)

Două gemene siameze din Bhutan, au fost separate vineri 9 noiembrie într-un spital din Australia, printr-o operaţie delicată: le-a fost divizat ficatul, pe care îl împărţeau, şi le-au fost reconstruite abdomenele.

Dawa şi Nima, de 15 luni, se recuperează bine după o intervenţie care a durat aproape şase ore, a declarat Joe Crameri, şef de chirurgie pediatrică de la Royal Children’s Hospital din Melbourne.

„Nu era nimic în interiorul abdomenului fetelor pentru care să nu fim pregătiţi cu adevărat”, a declarat el reporterilor.

Gemenele aveau corpurile lipite între ele din partea inferioară a pieptului până deasupra bazinului. Împărţeau ficatul, dar medicii au început procedura fără să ştie dacă nu împărţeau, de asemenea, şi acelaşi intestin. Potrivit lui Crameri, nu au existat probleme majore cu intestinul.

Cea mai mare provocare a fost să le reconstruiască abdomenele gemenelor, a declarat medicul, adăugând că micuţele vor fi monitorizate îndeaproape şi că echipa sa se simte „destul de încrezătoare că vom avea un rezultat bun”.

Mama fetelor, Bhumchu Zangmo, era „zâmbitoare, foarte fericită şi recunoscătoare”, a relatat medicul.

Mai multe informaţii: Saving Nima and Dawa: Conjoined twins’ mercy dash from Bhutan to Melbourne for radical surgery