Mattis în Beijing, Partidul începe provocările. Nave de luptă chineze desfăşoară exerciţii militare în apropierea Taiwanului

Secretarul american al apărării, James Mattis, soseşte la un hotel din capitala chineză Beijing, 26 iunie 2018.
Secretarul american al apărării, James Mattis, soseşte la un hotel din capitala chineză Beijing, 26 iunie 2018. (Getty Images)

O formaţiune de nave de luptă chineze a desfăşurat, timp de peste o săptămână, exerciţii militare zilnice în apele din apropierea Taiwanului, a declarat marţi mass media de stat chineză. Exerciţiile au avut loc pe fondul unor tensiuni amplificate între Beijing şi insula autoguvernată.

Nu se cunoaşte dacă exerciţiile au fost încheiate.

Rapoartele de ştiri au fost publicate în contextul în care secretarul american al Apărării, Jim Mattis, a sosit marţi în capitala chineză Beijing pentru o vizită oficială, potrivit Reuters.

Începând cu 17 iunie, un grup de nave de luptă, inclusiv o fregată Type 054A şi un distrugător Type 052C, a desfăşurat exerciţii militare în apropierea Taiwanului, inclusiv în Canalul Bashi şi Strâmtoarea Taiwanului, a precizat 81.cn, o publicaţie oficială a armatei chineze.

“Exerciţiile au testat abilităţile militare şi de pregătire ale forţelor maritime şi aeriene şi ale trupelor care asigură apărarea de coastă, fiind organizate exerciţii de luptă în mai multe zone ale oceanului”, potrivit 81.cn.

Ministerul taiwanez al Apărării a susţinut într-o declaraţie că navele de luptă au fost monitorizate permanent şi nu există motiv de îngrijorare.

China consideră Taiwanul ca fiind o provincie rebelă din teritoriul său şi nu a renunţat niciodată la posibilitatea utilizării forţei pentru a readuce insula sub control. Taiwanul nu a manifestat niciun interes de a fi guvernată de Partidul Comunist Chinez.

Sprijinul manifestat de SUA la adresa Taiwanului - de la deschiderea unei noi ambasade americane până la adoptarea legii Taiwan Travel Act, care încurajează oficialii americani să viziteze Taiwanul – a dus la amplificarea tensiunilor dintre Beijing şi Taipei.

Relaţiile sino-americane sunt la rândul lor afectate de conflictul comercial tot mai puternic, de criza nucleară nord-coreeană şi de amplificarea activităţilor în disputata Mare a Chinei de Sud, inclusiv militarizarea unora dintre insulele artificiale construite de regimul chinez în regiune.

La începutul acestei luni, Mattis, într-un discurs dur susţinut la întâlnirea anuală Dialogul de la Shangri-La din Singapore, a avertizat cu privire la intimidarea chinezilor în Marea Chinei de Sud, adăugând că SUA este pregătită să “concureze viguros” dacă va fi necesar.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe