Matei Dobrovie: Zi istorică în Parlament. În mod miraculos votul electronic a început să funcţioneze

Matei Dobrovie (USR)
Matei Dobrovie (USR) (Epoch Times România)

Marţi a fost o zi istorică în Parlament: în mod miraculos votul electronic a început să funcţioneze, adică să fie folosit, după îndelungi presiuni ale Uniunii Salvaţi România în acest sens, a remarcat, pe pagina sa de Facebook, deputatul Matei Dobrovie, membru în Comisia de politică externă, adăugând că, atunci când vrea liderul PSD Liviu Dragnea, "se poate, şi lucrurile se rezolvă miraculos".

"Votul electronic permite cu adevărat o transparenţă şi o eficienţă mai mare a procesului. El arată clar câţi parlamentari sunt prezenţi în sală şi evită numărătorile din burtă. Aceasta este vestea bună. Vestea mai puţin bună este că unii parlamentari au obiceiul prost să nu vină la comisii decât lunea sau marţea sau când este plen.

Joia, şi mai nou miercurea ei, pleacă deja în... circumscripţie, acasă. E nevoie să-i căutăm în plen şi să-i întrebăm când pot/vor dumnealor să vină, ca să avem cvorum. Săptămâna trecută, joi, trebuia să ne întâlnim cu doamna ministru la Comisie, dar a trebuit să amânăm pentru că am fi fost doar trei membri şi ne făceam de râs", a precizat Matei Dobrovie.

În Comisia pentru comunităţile de români din afara graniţelor, deputatul USR a prezentat problema revistei "Limba Română" din Republica Moldova.

"Prin Departamentul Politici pentru Românii de Pretutindeni, Revista a obţinut un proiect de finanţare, dar în urma unui control al Curţii de Conturi redactorului şef i s-a cerut restituirea sumei de 9.029 lei, reprezentând cheltuieli cu salariile, pe motiv că acestea nu erau prevăzute în contractul de finanţare şi au fost efectuate ulterior recepţiei produselor (cele 1.000 de exemplare ale revistei). În acest context, am atras atenţia asupra comunicării defectuoase a Departamentului cu beneficiarul şi asupra necesităţii de a schimba modul de finanţare al proiectelor", a precizat Matei Dobrovie.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne