Matei Dobrovie: Refuzul de a introduce „limba română” în Constituţia RM - o palmă dată de Plahotniuc României în An Centenar

Deşi a avut majoritatea necesară pentru a vota introducerea în Constituţia R. M. a sintagmei „limba română”, guvernarea nu a făcut acest lucru, acesta fiind, în opinia deputatului român, modul în care Plahotniuc mulţumeşte României pentru sprijin.
Marşul Centenarului
Marşul Centenarului (Acţiunea 2012)

Cea mai mare palmă primită de România în Anul Centenar este, în opinia deputatului român, Matei Dobrovie, refuzul binomului Plahotniuc-Dodon (PDM-PSRM) de a include sintagma limba română în locul celei aşa-zise moldoveneşti în Constituţia Republicii Moldova. „Aşa îi iubeşte Plahotniuc pe fraţii de peste Prut, la fel de mult ca Dodon”.

„Din grantul de 26 de milioane de euro oferit de Guvernul României au fost renovate până acum 832 de grădiniţe. Foarte bine, dar acum vine răsplata! Pe de altă parte, Bucureştiul a continuat să fie sponsorul care nu pune condiţii puterii corupte de la Chişinău, indiferent de cât de mare este jaful pe care-l comit oligarhii din buzunarele fraţilor noştri de peste Prut”, a scris deputatul independent pa pagina sa de socializare.

În context, acesta a ţinut să specifice că România a susţinut „stabilitatea fără reforme până în pânzele albe”, fiind aproape să reuşească venirea pro-ruşilor la putere, democratic, prin alegeri. Acesta a mai adăugat că România a finanţat Republica Moldova, atunci când Uniunea Europeană şi ceilalţi parteneri au încetat s-o facă din motive de derapaje anti-democratice. Mai mult decât atât, România nu a reacţionat nici la invalidarea alegerilor de la Chişinău şi nici la furtul miliardului.

„Acum Plahotniuc mulţumeşte României pentru sprijin: PDM nu a votat introducerea limbii române în Constituţie! Asta deşi avea majoritatea necesară şi acest lucru trebuia să fie o simplă formalitate dat fiind că încă din data de 5 decembrie 2013 Curtea Constituţională a hotărât foarte clar că limba de stat a Republicii Moldova este limba română, dat fiind că Declaraţia de Independenţă prevalează în raport cu Constituţia”, se mai arată în postarea parlamentarului român.

Astfel, a specificat Dobrovie, 5 ani mai târziu, aceeaşi clasă politică de la Chişinău refuză să modifice Constituţia prin introducerea sintagmei limba română. În anul în care se sărbătoreşte Centenarul Marii Uniri, „este cea mai mare palmă pentru România primită de la fraţii de peste Prut”, de la prioritatea numărul unu a politicii externe române.

„Bucureştiul mai vorbeşte încă despre parcurs pro-european, alţii vorbesc despre unire, deşi acest episod arată clar ce înseamnă noul curs aşa-zis pro-Moldova - nu este doar anti-UE, ci şi anti-România. Această decizie de a nu introduce în Constituţia R.Moldova limba română nu are din păcate doar efecte simbolice, aşa cum pare la prima vedere, ci unele extrem de grave în practică, deoarece se răsfrânge direct şi asupra românilor din Ucraina”, a conchis Matei Dobrovie.