Matei Dobrovie: Coaliţia PSD-ALDE susţine menţinerea la putere a oligarhului Plahotniuc

Prin banii acordaţi Republicii Moldova, România sprijină regimul nedemocratic din Moldova, ascensiunea la putere a pro-ruşilor din PSRM şi se decredibilizează definitiv în ochii moldovenilor, consideră deputatul român.
Matei Dobrovie (USR)
Matei Dobrovie (USR) (Epoch Times România)

După ce cu câteva zile în urmă, România a transferat Republicii Moldova ultima tranşă de 40 de milioane de euro, din împrumutul de 150 milioane, deputatul USR, Matei Adrian Dobrovie, s-a arătat profund dezamăgit de faptul că guvernul Tudose continuă să susţină financiar un regim politic nedemocratic în R. Moldova. Primele două tranşe din acest împrumut au fost transferate în august 2016, 60 milioane de euro şi în februarie 2017, 50 milioane de euro.

„Ministerul Finanţelor a anunţat că ultima tranşă a împrumutului pe care România îl acordă R. Moldova a fost eliberată. Asta în condiţiile în care UE a decis cu câteva luni în urma sa suspende ajutorul financiar acordat R. Moldova, dat fiind că o majoritatea parlamentară conjuncturală a votat modificarea sistemul electoral, fără a avea un aviz pozitiv din partea Comisiei de la Veneţia.

Livrând ultimă tranşă a împrumutului, coaliţia PSD- ALDE susţine menţinerea la putere a unui partid aflat sub pragul electoral (Partidul Democrat) şi a oligarhului Vlad Plahotniuc (care are un rating negativ de 98%)”, a scris deputatul român pe pagina sa de Facebook.

Acesta consideră că prin acest gest, Guvernul României nu face altceva decât să consolideze un regim nedemocratic în R. Moldova şi să sprijine indirect ascensiunea la putere a pro-ruşilor din PSRM, având în vedere faptul că tot mai mulţi analişti afirmă că sistemul mixt de vot i-ar favoriza în egală măsură atât pe democraţi cât şi pe socialişti.

„Roadele acestei politici dezastruoase le vom culege în 2018, la alegerile la termen, atunci când socialiştii vor obţine probabil majoritatea absolută. Prin susţinerea celor care au compromis şi compromit în continuare parcursul european, România se decredibilizează definitiv în ochii moldovenilor şi obţine exact ce a spus că vrea să împiedice: venirea pro-ruşilor la putere în Republica Moldova”, a adăugat Matei Dobrovie.

Cu toate că deputatul român consideră că România trebuie să sprijine financiar R. Moldova, totuşi acesta a menţionat că banii românilor ar trebui să ajungă anume la cetăţeni şi în mâinile unui regim care a fost implicat în furturi masive din sistemul bancar. Dobrovie a mai specificat că fondurile româneşti ar trebui condiţionate de reforme care deocamdată la Chişinău nu se văd, la fel cum nu se vede, din păcate, nici o îmbunătăţire a nivelului de trai al cetăţenilor.

„Deloc întâmplător, Andrian Candu, preşedintele parlamentului de la Chişinău, a venit la Bucureşti pentru a le mulţumi adversarilor justiţiei independente din România, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, care şi ei îşi doresc un stat capturat. Mai mult, Candu şi-a cerut scuze pentru declaraţiile anti-româneşti ale lui Igor Dodon, continuând jocul de falsă opoziţie al actualei puteri cu acesta”, a conchis parlamentarul.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe