Mario Vargas Llosa: Cultura de astăzi încurajează o supunere totală faţă de emoţii şi senzaţii şi tot mai puţin efort intelectual

Trăim într-o eră aflată sub presiunea constantă a culturii dominante, care pune ingeniozitatea mai presus de inteligenţă, imaginile mai presus de idei, umorul mai presus de gravitate, banalitatea mai presus de profunzime şi frivolitatea mai presus de seriozitate. Ea nu mai dă creatori precum Ingmar Bergman, Luchino Visconti sau Luis Bunuel, scrie Mario Vargas Llosa în cartea sa „Civilizaţia spectacolului”.
Mario Vargas Llosa, 15 aprilie 2010 in Madrid
Mario Vargas Llosa, 15 aprilie 2010 in Madrid (JAVIER SORIANO / AFP / Getty Images)

„Cine e imaginea fetiş a cinematografiei zilelor noastre? Woody Allen, care faţă de un David Lean sau Orson Welles e ca Andy Warhol faţă de Gauguin sau Van Gogh în pictură, sau – cu exemple din teatru – ca Dario Fo faţă de Cehov sau Ibsen”, adaugă scriitorul sud-american, câştigător al Premiului Nobel pentru Literatură în 2010.

„De asemenea, nu e surprinzător faptul că, în era spectacolului, efectele speciale în cinematografie au ajuns să trimită pe planul al doilea subiectul, regizorii, scenariul şi chiar pe actori. Se poate spune că asta se datorează, în bună parte, uluitoarei dezvoltări tehnologice din ultimii ani, care permite acum adevărate minuni în ceea ce priveşte iluziile şi fantezia vizuale. Desigur, o altă cauză – poate chiar cea principală – ar fi o cultură care încurajează tot mai puţin efortul intelectual, te face să nu fii interesat de nimic, să nu te nelinişteşti şi, în ultimă instanţă, să nu gândeşti, ci mai degrabă, cu o atitudine pasivă, să te abandonezi stării pe care acum uitatul Marshall McLuhan – un profet perspicace în privinţa drumului pe care avea s-o apuce cultura în ziua de azi – o numea „baia de imagini”, o supunere totală faţă de emoţii şi senzaţii stârnite de un bombardament neobişnuit şi uneori strălucitor cu imagini care-ţi captează atenţia, chiar dacă ele, prin natura lor primară şi trecătoare, tocesc sensibilitatea şi gândirea publicului. (…)

Astăzi, când de la artişti nu se mai aşteaptă talent, nici îndemânare, ci afectare şi scandal, îndrăznelile lor sunt doar măştile unui nou conformism. Ceea ce înainte era revoluţionar a ajuns acum o modă, un mod de a-ţi petrece timpul liber, un joc, un acid subtil care denaturează actul artistic şi îl pune în slujba teatrului Grand Guignol.”

(Selecţia fragmentului este făcută de yorick.ro din volumul Mario Vargas Llosa, „Civilizaţia spectacolului”, traducere din limba spaniolă de Marin Mălaicu-Hondrari, Humanitas, Bucureşti, 2016)