Marea testare a bucureştenilor. Firea, acuzată că îşi face campanie electorală mascată

Gabriela Firea
Gabriela Firea (Epoch Times România)

USR acuză faptul că marea testare a bucureştenilor anunţată de Gabriela Firea nu este decât un artificiu electoral inventat de aceasta în contextul pandemiei şi că cetăţenii Capitalei nu vor câştiga practic nimic concret din demersul primăriţei.

Potrivit USR, pe de o parte testarea celor 11.000 de bucureşteni anunţată de Firea nu va avea relevanţă statistică, iar pe de altă parte, oamenii vor fi testaţi la întâmplare, fără să fie acordată prioritate celor care se află în categoriile de risc sau care au profesii esenţiale, aşa cum ar fi firesc.

Redăm comunicatul USR:

„Gabriela Firea nu a renunţat la ideea ‘testării în masă’. Astfel, 11.000 de bucureşteni se vor putea înscrie începând de mâine pentru a fi testaţi gratuit, prin metoda Real Time PCR. Testele se vor face în ordinea înscrierii, fără a se avea în vedere alte criterii.

Însă tocmai aici este problemă. Testele nu vor avea relevanţă statistică, pentru că voluntarii nu vor fi selectaţi conform unei metodologii de eşantionare, aşa cum se face în cercetările serioase. Campania de testare nu va avea nici utilitate profilactică, pentru că oamenii vor fi testaţi la întâmplare, fără să fie acordată prioritate celor care se află în categoriile de risc sau care au profesii esenţiale.

USR Bucureşti a arătat de la început că această testare este doar un artificiu electoral inventat de Gabriela Firea în contextul pandemiei, din care bucureştenii nu câştigă nimic concret. Dacă era vorba despre o cercetare menită să arate care este procentul din populaţie care are deja anticorpi, deci care a avut COVID-19, atunci era nevoie de eşantionare şi era nevoie de un alt tip de teste. (Real Time PCR identifică prezenţa virusului în organism, nu poate identifica dacă subiectul a avut deja boala sau nu). Dacă era vorba despre o campanie care să diminueze riscurile persoanelor celor mai vulnerabile în faţa noului coronavirus, atunci ar fi trebuit să existe criterii de departajare între beneficiarii acestui sprijin.

Însă, ca de obicei, Gabriela Firea nu face politici pentru cetăţeni, ci îşi face campanie electorală mascată. Evident, din banii bucureştenilor”, transmite USR.

Criticile USR vin în contextul în care Gabriela Firea a anunţat că Primăria Capitalei lansează mâine, 22 mai, la ora 13,00, platforma online www.testampentrubucuresti.assmb.ro, unde se vor putea înscrie voluntar 11.000 de bucureşteni, pentru a fi testaţi gratuit în vederea depistării infecţiei cu noul coronavirus.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne