Managerul Spitalului Rădăuţi cere sprijin: "Am primit 25 de măscuţe de la statul român... 25, nu 25 de mii"

Criza coronavirus loveste Romania
Criza coronavirus loveste Romania (Epoch Times România)

Devenit unitate de suport în lupta cu pandemia, Spitalul Municipal Rădăuţi a primit doar "25 de măscuţe de la statul român", susţine managerul unităţii, Traian Andronache, care cere atât autorităţilor cât şi populaţiei sprijin pentru ca spitalul să poată face faţă misiunii ce i-a fost încredinţată.

Potrivit Mediafax, Andronache a transmis duminică autorităţilor competente un apel pentru sprijin în suplimentarea personalului şi alocarea de fonduri pentru echipamente şi medicamente.

„Dacă nu vom primi rapid ajutor este extrem de clar că nu vom rezista mult. Iar deschiderea UPU Suceava nu reprezintă o soluţie favorabilă atât timp cât nu este susţinută de secţiile necesare funcţionării, în condiţiile în care cele mai multe cazuri sunt direcţionate la noi, la Rădăuţi. Mai mult, pentru unele cazuri care sunt trimise la noi nu avem personal de specialitate. Am mai avut aproape 48 de ore şi ajutorul unor medici de la Iaşi, dar prin deschiderea UPU Suceava aceştia au plecat acolo, iar acest lucru pune o presiune şi mai mare pe cadrele medicale de la Rădăuţi”, a susţinut Andronache.

Managerul mai atrage atenţia că Spitalul Municipal Rădăuţi are 460 de paturi iar dacă va prelua şi pacienţii de la Suceava ar însemna un plus de peste 1.200 de paturi, ceea ce înseamnă că va fi nevoie de bani şi angajaţi suplimentari, şi cere sprijin inclusv de la populaţie.

„Nu ne este ruşine să spunem adevărul şi să solicităm sprijin de la populaţie atât timp cât sprijinul solicitat de la Consiliul Judeţean, DSP, MS, adică autorităţi ale statului în subordinea guvernului, sprijin solicitat prin adrese că s-a îngălbenit faxul (că e urgenţă şi nu trimitem cu poşta), nu au primit niciun răspuns până astăzi, 29 martie 2020, ora 13.20... Ba, era să uit, am primit 25 de măscuţe de la statul român... 25, nu 25 de mii”, a declarat managerul.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Societate, cultură