Majoritatea PSD-ALDE, acuzată că are interes să limiteze alternativele la gazul rusesc

Sub conducerea PSD, Comisia de Industrii şi Servicii din Camera Deputaţilor a decis să naţionalizeze piaţa de gaze naturale, a tras un semnal de alarmă deputatul Claudiu Năsui.
Claudiu Nasui
Claudiu Nasui (Mihut Savu - Epoch Times Romania)

Între concurenţă şi monopol de stat ce credeţi că îi va servi mai bine pe români? Deputaţii din Comisia pentru industrii şi servicii au ales monopolul de stat, adică să forţeze piaţa de gaze să meargă printr-o bursă de stat, a atras atenţia, pe pagina sa de socializare, deputatul USR Claudiu Năsui.

"Astfel, majoritatea PSD-ALDE a votat un amendament prin care producătorii de gaze vor fi obligaţi să vândă 70% din gaze pe bursa de stat OPCOM (operatorul pieţei de energie electrică şi gaze naturale din România - n.r.). În plus, acest procentaj va fi majorat anual de Guvern până la 100%. De ce este atât de important să obligi furnizorii să cumpere x% de pe bursă şi aceea monopol de stat? Miza este oferirea de alternative la gazul rusesc. Dacă cineva vrea să facă investiţii să dezvolte exploatări de gaze oriunde în lumea aceasta, trebuie să semneze contracte bilaterale pe termen lung care să-i asigure măcar parţial cererea pentru gaze. Altfel riscul este mult mai mare şi nu o mai face", a declarat Năsui.

Potrivit deputatului USR, pe o bursă, însă, se fac contracte pe termen scurt, insuficient pentru a asigura o relaţie solidă pe termen lung.

"Prin urmare, ceea ce poate părea un amendament inocent este, de fapt, o găselniţă care va împiedica dezvoltarea alternativelor la producţia de gaze în România. Cine are interes să limiteze alternativele la gazul rusesc? Cei care au votat amendamentul", a subliniat Năsui.