Maia Sandu: Guvernul moldovean să întreprindă măsuri urgente pentru a preveni concedierea în masă a angajaţilor

Maia Sandu, preşedinte a Partidului Acţiune şi Solidaritate
Maia Sandu, preşedinte a Partidului Acţiune şi Solidaritate (facebook.com/PAS)

Fostul prim-ministru Maia Sandu consideră că Guvernul de la Chişinău trebuie să întreprindă măsuri urgente care ar preveni concedierea în masă a angajaţilor.

Aceasta notează că măsurile anunţate de autorităţi pe 30 martie, în special rambursarea impozitelor pe salarii agenţilor economici care au fost nevoiţi să-şi înceteze activitatea şi creşterea indemnizaţiei minime de şomaj nu sunt suficiente pentru a asigura păstrarea locurilor de muncă.

„Doar companiile mari, care au resurse să achite salariile, vor beneficia de aceste măsuri. Întreprinderile mici şi mijlocii, care fac plăţi în baza rulajului curent, nu au resurse să plătească nici salarii şi nici impozitele pe ele.

Dimpotrivă, măsurile propuse ar putea face mai atractivă concedierea angajaţilor, odată ce indemnizaţia de şomaj o pot primi doar cei care îşi pierd locul de muncă”, scrie preşedintele Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS) pe contul său de Facebook.

PAS solicită din nou Guvernului moldovean să anunţe, în regim de urgenţă, subvenţionarea salariului (plata pentru şomajul tehnic) în cazul întreprinderilor închise temporar în proporţie de 75% din salariul de bază pe o perioadă de 3 luni, pentru a asigura păstrarea locurilor de muncă pentru 150 de mii de angajaţi şi pentru a preveni falimentarea în lanţ a agenţilor economici pe perioada crizei active.

„În condiţiile încetinirii activităţii economice şi ţinând cont de prognozele de recesiune economică la nivel mondial, cerem Guvernului să adopte măsuri urgente şi hotărâte pentru a asigura accesul companiilor la lichidităţi şi pentru păstrarea locurilor de muncă pentru angajaţi”, a adăugat fostul premier.

În opinia Maiei Sandu, aceasta va încetini descreşterea economică şi va oferi răgaz gospodăriilor casnice, agenţilor economici şi instituţiilor statului să analizeze efectele crizei şi să-şi ajusteze activitatea conform noilor realităţi.

Costul iniţiativei propuse de PAS ar fi de 2,7 miliarde de lei pentru 3 luni fiind găsite surse de finanţare prin diminuarea cheltuielilor pentru investiţii capitale, deplasări ale funcţionarilor publici, achiziţii publice neesenţiale, drumuri secundare etc.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe