Magistraţii menţin sechestrul pe averea lui Remus Truică

Curtea de Apel Bucureşti şi Judecătoria sector 1
Curtea de Apel Bucureşti şi Judecătoria sector 1 (Epoch Times România)

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au respins vineri cererea afaceristului Remus Truică, de ridicare a sechestrului pus pe averea sa de către procurorii DIICOT, în dosarul creditelor frauduloase luate de la BRD, relatează Agerpres.

DIICOT acuză afaceristul Remus Truică, fost şef de cabinet al lui Adrian Năstase, de săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu, instigare la abuz în serviciu penal şi complicitate la spălare de bani.

În data de 19 mai, Truică a fost pus sub control judiciar, iar pe averea sa, respectiv conturi bancare, terenuri şi imobile, inclusiv casa din Snagov, a fost pus sechestru asigurator până la concurenţa sumei de 35 milioane euro, prejudiciul reţinut în sarcina acestuia.

În acelaşi dosar este urmărită penal şi fosta soţie a lui Truică, Irina, aceasta fiind acuzată de constituire a unui grup infracţional organizat, înşelăciune şi spălare de bani.

Din primele cercetări reiese că Truică ar fi fost beneficiarul unor credite de zeci de milioane de euro luate de la o sucursala a BRD. Creditele au fost luate fraudulos, prin interpuşi, persoane fizice sau firme, aflate sub controlul direct al lui Remus Truică, banii fiind ulterior depuşi în conturi din străinătate.

Potrivit DIICOT, la finele anului 2007, la nivelul conducerii executive a BRD a fost iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat în scopul acordării de credite, cu încălcarea normelor de creditare, atât cele interne, cât şi cele emise de BNR, unor persoane fizice şi/sau societăţi comerciale, activitatea infracţională concretizându-se în obţinerea unor importante sume de bani din săvârşirea subsecventă a unor infracţiuni de înşelăciune.

Prejudiciul cauzat băncii se ridică la aproximativ 43,5 milioane euro.

Alte 27 de persoane s-au ales cu dosar penal în acest caz, printre care nume sonore precum fostul senator Sorin Roşca-Stănescu, patronul media Adrian Sârbu, dar şi foşti ori actuali directori ai BRD, respectiv Lucian Cojocaru, Alexandru Claudiu Cercel Duca, Gabriela Ştefănescu Gavrilescu, Dana Băjescu, Andrei Mihail Nanu, Elena Duhomnicu, Monica Ceauşu, Alice Monac, Alexandru Lucian Anghelescu.

Potrivit stiriprotv.ro, prejudiciul reţinut în sarcina lui Adrian Sârbu este de 4 milioane de dolari, iar în cazul lui Sorin Roşca Stănescu prejudiciul este de 3 milioane de euro.

În acest dosar apare şi numele Elenei Udrea, în legătură cu un credit de 3 milioane euro luat de la BRD, însă cauza a fost declinată la DNA.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră deFacebook.