Magistraţii judecă pe 8 iulie contestaţia lui Dan Voiculescu privind controlul judiciar

Dan Voiculescu
Dan Voiculescu (Epoch Times România)

Tribunalul Bucureşti va judeca pe data de 8 iulie contestaţia lui Dan Voiculescu privind controlul judiciar în dosarul în care este acuzat de şantaj.

Dan Voiculescu s-a prezentat vineri la sediul Poliţiei Ilfov, în urma instituirii măsurii de cercetare sub control judiciar cerută de procurorii DNA. De altfel, Voiculescu va trebui să se prezinte zilnic la sediul poliţiei pe durata controlului judiciar. Patronul Trustului Intact a stat o oră în sediul poliţiei, pe care l-a părăsit fără să facă declaraţii pentru presă. Între timp, avocaţii săi au făcut contestaţie faţă de interdicţia de a părăsi ţara impusă clientului lor.

Reamintim că, joi, Dan Voiculescu, patronul Antenei 3, a fost acuzat de şantaj. Procurorii anticorupţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar faţă de acesta, acuzându-l că „a ameninţat direct, sau prin intermediari, oameni de afaceri şi administratori a trei companii că, în situaţia în care nu vor încheia contracte de publicitate cu trustul de presă pe care în fapt îl conduce, va declanşa o agresivă campanie de discreditare.”

Ca urmare a acestei ameninţări, unul dintre oamenii de afaceri, denunţător în cauză, i-a achitat lui Voiculescu 900.000 euro sub forma a cinci contracte de publicitate, încheiate cu trusturile de presă aparţinând acestuia.

Aceasta nu este prima acuzaţie de şantaj căreia îi face faţă Voiculescu. Patronul trustului Intact a fost trimis în judecată pentru complicitate la şantaj şi în dosarul RCS & RDS, dosar în care Sorin Alexandrescu, directorul Antena Group, este acuzat că l-ar fi şantajat pe administratorul companiei de cablu, ameninţând cu emisiuni compromiţătoare dacă acesta nu încheie un contract cu grupul său.