Macovei: Solidaritatea transpartinică funcţionează pentru protejarea corupţiei

Monica Luiza Macovei
Monica Luiza Macovei (Epoch Times România)

Fostul ministru al Justiţiei, Monica Macovei, a atenţionat luni, în cadrul unui comunicat de presă, că parlamentarii au dat încă o dată dovadă de solidaritate transpartinică atunci când vine vorba despre apărarea corupţiei, făcând referire la cazul deputatului Ion Diniţă, acuzat de dare de mită şi complicitate la abuz în serviciu.

Procurorii DNA au cerut încă din 10 octombrie încuviinţarea arestării preventive a deputatului Ion Diniţă, însă politicianul a fost din nou scăpat de colegii săi parlamentari.

"Este a doua oară când deputaţii chiulesc de la vot pentru a-l face scăpat pe inculpatul Diniţă şi demonstrează că solidaritatea transpartinică funcţionează perfect atunci când e vorba de a proteja corupţia. Îşi bat joc de noi, de români şi de România. Voi insista în continuare pentru eliminarea imunităţii demnitarilor, cu excepţia celei pentru opiniile politice. Parlamentarii, miniştrii şi Preşedintele nu pot fi ignore presus de lege. Ca Preşedinte al României voi organiza un referendum pentru eliminarea imunităţilor". a precizat Monica Macovei.

Deputaţii Ion Diniţă şi Ioan Adam, precum şi senatorii Şerban Mihăilescu şi Ecaterina Andronescu sunt doar 4 cazuri în care Parlamentul tergiversează ridicarea imunităţii, fie pentru arestare preventivă, fie pentru începerea urmăririi penale, a mai adăugat Macovei, subliniind că, în ultimii 2 ani, toate cererile de ridicare a imunităţii (cu excepţia deputatului Gheorghe Coman, deja condamnat) au fost respinse de parlamentari:

1. Popescu Florin Aurelian (PMP, fost PDL), suspectat de săvârşirea infracţiunii de folosire a influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite – arestare preventivă

2. Isailă Marius Ovidiu (PSD, fost PDL), suspectat de săvârşirea a doua infracţiuni de trafic de influenţă, ambele în formă continuată (câte două acte materiale) şi infracţiunea de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată – arestare preventivă

3. Chiţoiu Daniel (PNL), suspectat de săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi constituirea unui grup infracţional organizat, în perioada în care avea calitatea de ministru al Finanţelor Publice – urmărire penală

Este a doua oară când deputaţii chiulesc de la vot pentru a-l face scăpat pe inculpatul Diniţă şi demonstrează că solidaritatea transpartinică funcţionează perfect atunci când e vorba de a proteja corupţia. Îşi bat joc de noi, de români şi de România.

4. Cosma Vlad Alexandru (PSD), suspectat de săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă (trei acte materiale) – arestare preventivă

5. Vosganian Varujan (PNL), suspectat de săvârşirea infracţiunilor de complot şi subminarea economiei naţionale, fapte comise în perioada în care acesta avea calitatea de ministru al economiei – urmărire penală

6. Stan Ion (PSD), suspectat de săvârşirea a doua infracţiuni de trafic de influenţă – arestare preventivă

7. Victor Paul Dobre (PNL), suspectat de săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, faptă comisă în perioada când avea calitatea de ministru delegat pentru Administraţie – urmărire penală

8. Borbely Laszlo (UDMR), suspectat de săvârşirea a doua infracţiuni de trafic de influenţă şi infracţiunea de fals în declaraţiile de avere, în formă continuată, fapte comise în perioada când avea calitatea de ministru al Mediului şi Pădurilor – urmărire penală