Macovei: Schulz fuge de responsabilitate în cazul Silaghi invocând o „scrisoare pierdută”

Monica Luiza Macovei,europarlamentar PDL
Monica Luiza Macovei,europarlamentar PDL (Epoch Times România)

Europarlamentarul Monica Macovei a vorbit vineri, pe blogul personal, despre modul în care se apără fostul preşedinte al Parlamentului European Martin Schulz de acuzaţia potrivit căreia a blocat cererea procurorilor DNA de ridicare a imunităţii fostului europarlamentar român Ovidiu Silaghi, suspectat de fapte de corupţie.

Martin Schulz a negat luni acuzaţiile lui Macovei, susţinând că „a acţionat rapid, prompt şi astfel şi-a îndeplinit sarcinile în totalitate”, însă modul în care acesta şi-a formulat apărarea a fost demontat de europarlamentarul român, care a remarcat că socialistul Schulz fuge de responsabilitate invocând o „scrisoare pierdută”.

Amintim că pe 4 septembrie 2013, Ovidiu Silaghi a devenit membru al Parlamentului European din partea PNL. Cu puţin timp înainte, Parlamentul României a primit o cerere de ridicare a imunităţii lui Silaghi, dar nu a decis asupra acestei cereri, pentru că Ovidiu Silaghi a demisionat imediat şi a fost trimis de PNL în Parlamentul European. Cu noul mandat de europarlamentar, Ovidiu Silaghi a primit, de asemenea, o nouă imunitate, pe care doar PE i-o putea ridica. La data de 13 decembrie 2013, Parlamentul European a primit o solicitare din partea DNA să îi fie ridicată imunitatea lui Ovidiu Silaghi pentru a fi urmărit penal pentru acuzaţia de trafic de influenţă.

„Până la demisia sa din data de 19 iunie 2014, Martin Schulz, fostul preşedinte al Parlamentului European (1) nu a anunţat în Plen primirea cererii DNA de ridicare a imunităţii de deputat a lui Ovidiu Silaghi şi trimiterea acesteia la Comisia pentru Afaceri Juridice (JURI) şi (2) de fapt nu a trimis cererea la Comisia pentru Afaceri Juridice a PE. Martin Schulz era obligat să transmită Comisiei JURI 'orice cerere adresată Preşedintelui de către o autoritate competentă a unui stat membru în vederea ridicării imunităţii unui deputat', potrivit articolului 7 al Regulamentului de procedură al PE. Deoarece Martin Schulz nu şi-a respectat obligaţiile procedurale, Comisia JURI nu a putut elabora, înainte de ultima sa reuniune din 10 aprilie 2014, un raport, iar solicitarea DNA nu a fost votată în Plenul PE, ca şi cum această cerere nu a existat niciodată”, a explicat Monica Macovei.

„Episodul 2, Martin Schulz: 'o scrisoare pierdută'. Socialistul Schulz fuge de responsabilitatea blocării anchetei DNA în cazul Silaghi invocând o 'scrisoare pierdută' şi recunoaşte că nu a anunţat Plenul despre solicitarea DNA”, a scris vineri Monica Macovei.

Macovei susţine că a primit de la cabinetul liderului Grupului S&D, Martin Schulz, pe 25 iunie, confirmarea că, în calitate de preşedinte al Parlamentului European, nu a adus la cunoştinţa Plenului solicitarea DNA de ridicare a imunităţii fostului europarlamentar român Ovidiu Silaghi.

„Martin Schulz recunoaşte că nu a anunţat niciodată Plenul despre solicitarea DNA de ridicare a imunităţii lui Ovidiu Silaghi, pe motiv că, citez, 'cererile de ridicare a imunităţii deputaţilor europeni nu sunt anunţate întotdeauna imediat în plen dacă există o îndoială cu privire la admisibilitatea lor'. Fără a anunţa primirea solicitării DNA în Plen, nicio procedură parlamentară nu putea începe. Prevederile Regulamentului de procedură sunt foarte clare: 'orice cerere adresată Preşedintelui de către o autoritate competentă a unui stat membru în vederea ridicării imunităţii unui deputat […] se anunţă în Parlament şi se transmite comisiei competente'”, a declarat Macovei.

Îi cer lui Martin Schulz să demisioneze din Parlamentul European

Europarlamentarul PDL a explicat că regulamentul nu prevede niciun alt parcurs pentru solicitările de ridicare a imunităţii, aşadar refuzul socialistului Martin Schulz de a anunţa în Plenul Parlamentului solicitarea DNA de ridicare a imunităţii unui europarlamentar, pe motiv că voia să se asigure mai întâi de „admisibilitatea” cererii, e o încălcare a procedurilor PE.

„Secretariatul Comisiei JURI a transmis deja că nu a primit nicio solicitare din partea lui Martin Schulz până la ultima şedinţă a Comisiei din actuala legislatură. Schulz a afirmat în public că a fost o 'încurcătură' şi că scrisoarea prin care cerea un aviz pe 'admisibilitate' n-a mai ajuns la timp la Comisie. Însă Comisia JURI a precizat că 'nu ar fi putut lua nicio măsură cu privire la cererea de ridicare a imunităţii, întrucât acest caz nu a fost anunţat în Plen, în conformitate cu Regulamentul'. Asta înseamnă că, şi dacă scrisoarea nu s-ar fi 'pierdut', Comisia JURI nu o putea analiza pentru că Martin Schulz a încălcat procedura regulamentară, neanunţând primirea cererii DNA în Plenul Parlamentului. Aceste reguli ne-au fost reconfirmate azi, 27 iunie, pe e-mail de Comisia JURI. De când am adus în atenţia publică acest caz, socialistul Schulz se încurcă în explicaţii, iar acum invocă o scrisoare pierdută care oricum nu ducea la votarea cererii de ridicare a imunităţii lui Ovidiu Silaghi”, a mai declarat Monica Macovei.

Europarlamentarul a amintit că, în conformitate cu înţelegerile politice, socialistul Schulz şi-a depus candidatura pentru a deveni preşedinte al Parlamentului European în următorii doi ani şi jumătate. „Şi probabil va ajunge preşedinte PE, însă asta ne va costa credibilitate. Sigur, toate acestea văd că nu îl împiedică pe Schulz să candideze, mai ales după ce a pierdut competiţia pentru preşedinţia Comisiei Europene. Cum explicăm asta electoratului?”, a întrebat Macovei.

Recent, fostul ministru al Justiţiei mai remarca că, în timp ce ancheta DNA a fost blocată în Parlamentul European, Ovidiu Silaghi a candidat şi a dobândit o nouă imunitate, în Parlamentul României, motiv pentru care se impune demisia lui Schulz.

„Şi încă ceva: Ovidiu Silaghi a candidat pentru Parlamentul României din partea socialiştilor, a Partidului Social Democrat, în care a intrat după ce şi-a dat demisia din Partidul Naţional Liberal chiar la începutul campaniei electorale din România. Las opinia publică să decidă dacă traseismul lui Silaghi de la liberali la socialişti a avut vreo legătură cu 'ţinerea la sertar' de către socialistul Martin Schulz a cererii DNA de ridicare a imunităţii pentru fapte de corupţie şi blocarea anchetei în România, pentru acuzaţii de corupţie, a lui Ovidiu Silaghi. Îi cer lui Martin Schulz să demisioneze din funcţia de preşedinte al Grupului Socialiştilor şi Democraţilor (S&D). Cer Grupului Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European să îl excludă pe Martin Schulz. Îi cer lui Martin Schulz să demisioneze din Parlamentul European”, a concluzionat Macovei.