M10 vs Ponta - "Profeţii austerităţii" vs "Populistul iresponsabil"

Victor Ponta şi Eugen Teodorovici
Victor Ponta şi Eugen Teodorovici (Epoch Times România)

Premierul Victor Ponta face "promisiuni abracadabrante" pe seama unui buget de stat aflat la limita sustenabilităţii, acuză partidul condus de europarlamentarul Monica Macovei, M10, subliniind că problema salarizării medicilor "nu se rezolvă prin măsuri populiste şi iresponsabile."

"Intenţia prim-ministrului de a creşte salariile personalului medical cu 25% reprezintă o nouă dovadă a demagogiei şi a iresponsabilităţii lui Victor Ponta, care face promisiuni abracadabrante pe seama unui buget de stat, aflat la limita sustenabilităţii din cauza altor iniţiative şi propuneri fiscale nefundamentate, susţinute până acum de guvernul PSD.

În lipsa unei soluţii strategice, Victor Ponta apelează, din nou, la măsuri de tip plasture, fără adresarea problemei de fond. Creşterea salariilor medicilor este una dintre priorităţile de guvernare ale Partidului M10. Dar o creştere salarială în acest domeniu devine pură demagogie dacă nu se are în vedere o finanţare corespunzătoare, într-un context bugetar coerent, predictibil şi sustenabil", a transmis M10.

Partidul fostului ministru al Justiţiei reafirmă faptul că problema salarizării medicilor nu îşi poate găsi răspunsul adecvat decât dacă se trece la o reformă profundă şi radicală a sistemului, care să elimine risipa şi corupţia la vârf.

Replica premierului Ponta

"Nivelul la care au ajuns aberaţiile "dreptei" este impresionant! Potrivit "profeţilor austerităţii" (Macovei-Băsescu-Predoiu-Boc şi restul din PNL/PDL), atunci când creşti salariile şi scazi taxele eşti "populist şi iresponsabil". Aceasta este ideologia dreptei din România, care vrea să ajungă din nou la putere - ca să facă ce ştiu ei mai bine şi ce au mai făcut în trecut: să taie salariile şi să crească taxele.

De asemenea, este mult mai uşor şi pentru doamna Alina Gorghiu să îmi ceară demisia, decât să recunoască faptul că putem avea o scădere a taxelor şi o creştere a salariilor pentru că avem creştere economică, rezultată din decizii bune de guvernare!", a scris, pe Facebook, premierul Victor Ponta.

Papahagi: Poţi să râzi cât vrei de propunerile M10, Ponta!

Profesorul universitar Adrian Papahagi, unul dintre membrii fondatori ai formaţiunii conduse de Monica Macovei, i-a transmis un mesaj premierului Ponta ca răspuns la ultima sa postare pe Facebook:

"Poţi să râzi cât vrei de propunerile M10, Ponta! Vom spune mereu lucrurilor pe nume şi vom refuza politica ta demagogică. Da, salariile profesorilor şi medicilor sunt o batjocură. Salariul meu de conferenţiar e mai mic decât o bursă studenţească Erasmus. Primeam mai mulţi bani ca bursier în licenţă în Franţa, în 1997, decât ca universitar cu 15 ani vechime în România lui 2015. Da, aş vrea să-mi crească salariul, şi nu cu 25%, ci cu 400%.

Dar spre deosebire de tine ştiu că nu se poate. Ştiu că, pentru ca să-mi crească mie salariul, ar trebui întâi închise zecile de fabrici de diplome finanţate de stat unde predau baronii PSD-PNL şi nevestele lor şi sutele de filiere de produs doctori plagiatori ca tine. Ştiu că întâi ar trebuie reformate universităţile, eliminate privilegiile clicilor de la vârful lor, făcute concursuri pe bune, date afară nulităţile cu salarii de 10.000 de lei. Ştiu că ar trebui crescute şi taxele studenţilor (dar ce politician să spună asta şi să mai candideze?).

Ştiu că orice creştere de salarii bugetare e suportată de cei din economia reală, că dacă îi sufoci falimentează şi nu mai plătesc nimic la buget. Ştiu că nu-mi poate creşte salariul cu 25% cum promiţi tu, cu 50% cum a promis Tăriceanu, cu 75% cum vor sindicatele sau cu 400% cum consider eu că ar fi decent. Ştiu că România e subdezvoltată, prost guvernată de hahalere ca tine, furată de găştile de corupţi din care faci parte.

Ştiu că până nu vom face ordine în ţară, salariul meu va fi cât jumătate din ajutorul de şomaj al unui belgian, sau cât cea mai mică bursă studenţească europeană. De-aia fac politică: în speranţa că vă vom înlocui şi că vom scăpa definitiv de demagogi corupţi ca voi, care oricum n-au ştiut niciodată cum e să trăieşti cu câteva sute de euro pe lună. Şi că atunci, peste câţiva ani sau câteva decenii vom avea salarii decente fără să îndatorăm iremediabil generaţia copiilor noştri... dacă va mai rămâne măcar unul în ţară să plătească factura corupţiei şi iresponsabilităţii voastre."

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.