Lupta pentru Alep: rebelii sirieni se retrag din “oraşul vechi”

Rebelii sirieni au părăsit ultimele zone pe care le-au ocupat în părţile vechi ale oraşului Alep, a declarat un grup de activişti specializat în monitorizare.
Soldaţi sirieni patrulează în estul oraşului Alep, Siria, 3 decembrie 2016.
Soldaţi sirieni patrulează în estul oraşului Alep, Siria, 3 decembrie 2016. (Captură Foto)

Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO) a declarat că retragerea rebelilor are loc după câteva zile de lupte grele, în condiţiile în care forţele guvernamentale şi-au intensificat eforturile pentru a alunga rebelii din zonele pe care aceştia încă le mai ocupă în estul celui de-al doilea mare oraş al Siriei.

Rebelii au controlat regiunea din jurul citadelei antice timp de patru ani.

Armata siriană controlează acum aproximativ 75% din estul oraşului Alep şi urmăreşte să obţină controlul asupra întregului oraş.

Rebelii, care au mai rămas cu doar o fâşie mică de teren în nord-estul citadelei după progresele obţinute recent de trupele guvernamentale, au abandonat zona miercuri dimineaţă şi s-au retras în teritoriul pe care încă îl controlează.

Agenţia siriană de ştiri de stat Sana a confirmat faptul că armata a ocupat două districte din estul oraşului Alep – Aghyol şi Bab al-Hadid.

OSDO a declarat că zonele care încă au rămas sub controlul rebelilor în sud-estul oraşului au fost atacate puternic în cursul nopţii.

Cel puţin 15 persoane au fost ucise marţi în bombardamentele guvernamentale de marţi, a adăugat grupul.

Zeci de mii de civili sunt încă blocaţi în ultimele districte ocupate de rebeli.

Reuters a citat o declaraţie a rebelilor, semnată în numele Consiliului de Conducere al oraşului Alep, în care se solicită un armistiţiu imediat de cinci zile pentru a permite evacuarea a 500 de cazuri medicale critice sub monitorizarea ONU.

Rezervele alimentare sunt epuizate şi nu mai există spitale funcţionale după câteva luni de bombardamente puternice.

Între timp, Ministerul rus al Apărării, a raportat că un consilier militar rus în Siria a fost ucis de focul artileriei rebele.