Luptă pe piaţa rusă a gazelor naturale: Gazprom "la cuţite" cu Rosneft

Vedere generală a sediului de la Moscova al companiei ruse de gaz Gazprom.
Vedere generală a sediului de la Moscova al companiei ruse de gaz Gazprom. (YURI KADOBNOV / AFP / Getty Images)

Gazprom şi Rosneft, cele mai mari companii controlate de către statul rus, au ajuns "la cuţite", din cauza planurilor Rosneft de a exporta gaze naturale, atentând astfel la monopolul Gazprom.

Potrivit unei analize Adevărul, Gazprom, cea mai mare companie gazieră din întreaga lume, care deţine în acest moment monopol pe exporturile de gaze din Rusia, a trimis o scrisoare guvernului rus, cerând anularea modificărilor la legea care reglementează exporturile de gaze.

Prin respectiva lege, Rosneft, un alt gigant de stat, condus de un apropiat al lui Putin, a primit acordul pentru realizarea unui terminal de gaze naturale lichefiate în Marea Peciora, în nordul Rusiei.

Nemulţumit că îşi pierde monopolul pe exporturi, Gazprom acuză că legea „va întări poziţia de negociere a potenţialilor clienţi străini pentru gazul rusesc”, creând un exces de concurenţă printre furnizorii din ţară.

China, "argument" forte pentru monopolul Gazprom

Statul rus ar putea încasa mai puţini bani la buget din taxa pe export dacă clienţii actuali şi cei viitori vor pune presiune pe preţ, în cazul în care Rusia majorează numărul de furnizori, scrie Valery Golubev, director adjunct al Gazprom, într-o scrisoare adresată Ministerului Economiei, dând exemplul negocierilor între Rusia şi China.

Reamintim că, odată cu sancţiunile impuse Rusiei de UE după anexarea Crimeei, Putin a încercat să reorienteze exporturile energetice spre Asia. După ce timp de zece ani Rusia şi China au negociat fără succes un eventual contract pentru furnizare de gaze naturale, fără să ajungă la un acord pe preţ, brusc, odată cu degenerarea situaţiei din Ucraina, cele două regimuri au bătut palma pe preţ, semnând un contract pe 30 de ani, prin care Rusia se obligă să furnizeze Beijingului gaze naturale de 400 de miliarde de dolari.

Potrivit Adevărul, Rosneft, societate condusă de către Igor Sechin – fost vicepremier rus, fost spion, considerat „mâna dreaptă” a lui Putin – face lobby pentru a avea acces la conductele Gazprom.

„Partea chineză a folosit faptul menţionat mai sus în negocierile cu Gazprom ca un argument pentru a exercita presiune asupra preţului”, mai scrie Golubev în scrisoare, adăugând că Rusia are nevoie de „un mecanism efectiv de coordonare al tuturor exporturilor” pentru a evita supracapacitatea din partea producătorilor independenţi.

"Excedentul" de concurenţă al Gazprom

După ani de zile în care Gazprom a deţinut monopol pe exporturile de gaze din Rusia, la finele lui 2013, autorităţile au "erodat" supremaţia Gazpromului, permiţând construirea a două terminale de gaze naturale lichefiate, din care unul al Rosneft în insula Sahalin şi altul pentru Novatek, în peninsula Yamal.

Proiectul Rosneft-ului din Sahalin costă 8 miliarde de dolari şi este realizat împreună cu ExxonMobil, termenul de finalizare fiind stabilit în 2018. Proiectul Novatek din Marea Peciora va costa 4 miliarde de dolari şi va fi funcţional tot din 2018, potrivit Adevărul. În zăcământul de gaze din această zonă a fost detonată o bombă nucleară în perioada URSS.

Rosneft, cel mai mare producător rus de ţiţei, extrage 40% din producţia Rusiei. Compania a fost fondată pe rămăşiţele Yukos, companie confiscată de la oligarhul Mihail Hodorkovski, un opozant al preşedintelui Putin, care de altfel l-a şi aruncat în închisoare pe oligarh. Înainte să fie arestat, Hodrokovski avea în plan să spargă monopolul Kremlinului asupra exportului de gaze, intenţionând să-şi construiască propria conductă de ţiţei. În consecinţă, afaceristul a fost acuzat de spălare bani şi evaziune fiscală şi a fost aruncat în închisoare pentru zece ani, fiind eliberat, după un lobby intens în acest sens făcut de Germania.

Yukos a fost dezmembrată şi vândută la preţuri de nimic apropiaţilor lui Putin. Rosneft a cumpărat majoritatea activelor, devenind astfel cel mai mare producător rus de petrol. Anul trecut, Rosneft a preluat cu 55 de miliarde de dolari şi activele TNK-BP, cel de-al treilea producător rus de ţiţei, care era deţinut de către grupul British Petroleum şi de patru oligarhi ruşi. Spre nemulţumirea Gazprom, Sechin are în plan diversificarea surselor de venituri ale Rosneft şi intrarea masivă pe piaţa gazelor.

Odată cu preluarea TNK-BP, Rosneft a preluat şi Rospan Internaţional, parte a grupului şi deţinător al zăcămintelor de gaze Rospan, ce pot susţine o producţie zilnică de gaze echivalentă cu 1,4 milioane de barili echivalent petrol, respectiv 15 miliarde de metri cubi anual. Rosneft a produs anul trecut 13 miliarde de metri cubi de gaze şi şi-a propus ca în 2020 să ajungă la 100 de miliarde de metri cubi anual. Comparativ, Gazprom a produs anul trecut 479 de miliarde de metri cubi.

Mai mult, pe lângă exportul prin terminalul de gaze lichefiate din Marea Peciora, Sechin râvneşte şi el să exporte direct în China, prin conducte. De altfel, guvernul rus are deja în analiză un proiect prin care şi alţi producători ar putea exporta în China, dacă participă la realizarea de conducte în Siberia şi Estul Îndepărtat.

Dacă respectivul proiect va fi aprobat, ar putea primi acces la conducte şi alte companii, precum Novatek, Rosneft, Lukoil şi Surgutneftegaz, producătorii numărul doi şi trei de petrol ai Rusiei, ceea ce ar transforma într-o aminitire monopolul Gazprom.