Lumea miraculoasă a mirodeniilor

Arome, gusturi parfumate, dulci, acre, iuţi sau amare sub formă de pulbere, seminţe sau plante uscate în diverse culori sunt câteva descrieri ale mirodeniilor, care au captivat dintotdeauna omenirea.

Majoritatea condimentelor - substanţe de origine vegetală folosite pentru condimentarea şi conservarea alimentelor - îşi au originea în regiunile tropicale din Asia şi în bazinul mediteranean. Prin urmare, ierburile şi condimentele pe care le folosim sunt părţi ale plantei care au gust şi aromă, care pot fi tratate, păstrate şi conservate.

Să pătrundem în lumea minunată a condimentelor şi a mirodeniilor, să descoperim istoria şi povestea lor secretă.

Mirodeniile sunt folosite încă din cele mai vechi timpuri. Valoarea lor era extrem de mare, deseori cantitatea lor fiind cântărită în aur. La multe popoare folosirea mirodeniilor era un semn al prosperităţii.

Majoritatea plantelor aromatice au sosit din est şi bucatele au fost condimentate încă din epoca fierului. Egiptenii şi babilonienii au asezonat bucăţile de carne cu un amestec de ierburi şi ramuri. Astfel, putem spune că au început să fie create primele grădini de uz culinar şi farmaceutic. Romanii au importat multe condimente şi ierburi din Africa, Europa şi Orient.

Din mileniul al II-lea, comercializarea mirodeniilor şi a aromelor a folosit mai multe căi de a pătrunde în diferite zone ale planetei. Una dintre căi a plecat pe mare din China şi a ajuns pe ţărmurile Indiei. De acolo, comercianţii arabi au urmat rutele terestre pentru a introduce aceste produse în Europa de Est. Fenicienii ar fi adus condimente pe toate ţărmurile mediteraneene în timpul tranziţiei de la mileniul II la mileniul I î.Hr., deşi controlul asupra intrării din est a continuat prin intermediul arabilor.

Originea condimentelor şi utilizarea anumitor ierburi precum busuiocul sau menta este legată de Orientul mileniului III î.Hr. Din China până în Egipt sau Sri Lanka, există mai multe ţări în care au apărut diferite tipuri de mirodenii şi plante aromatice. Astfel, în Egiptul Antic erau folosite pentru aromatizarea alimentelor, în produsele cosmetice şi chiar în loţiuni legate de îmbălsămare.

Culturile greceşti şi romane au adaptat miturile şi ritualurile orientale pentru utilizarea anumitor mirodenii şi ierburi, folosindu-le pentru sărbătorile religioase. Cererea a fost sporită în timpul stăpânirii romanilor, apărând rutele de comerţ terestru şi chiar creând oraşe care serveau ca legătură pentru interesele lor economice.

Comerţ

După căderea Imperiului Roman, în timpul Evului Mediu, Europa a suferit o stagnare culturală şi economică. Acesta nu a fost cazul în ţările arabe, deoarece religia musulmană s-a răspândit în Arabia şi Africa de Nord, comerţul cu mirodenii şi ierburi aromatice câştigând teren.

Cruciadele creştine ar fi revitalizat interesul european pentru aceste produse, iar portul care, prin excelenţă a servit ca intrare pentru orientarea ideilor în Europa, este Veneţia, ce trăieşte un moment de splendoare economică. Anterior, soseau cantităţi mari de mirodenii care erau cumpărate în mare parte de comercianţii germani, situaţie ce a durat în secolele al XIII-lea şi al XIV-lea, transformând condimentele în produse cotate ca argint sau aur.

Pe parcursul secolului al XVI-lea, rutele comerciale au fost exploatate de portughezi datorită beneficiilor teritoriale pe care le-au obţinut prin Tratatul de la Tordesillas. Ulterior, Olanda ar fi ţara care a obţinut concesii pentru comerţul cu mirodenii şi ierburi prin compania Indiilor de Est.

Obiectivul expediţiei lui Magellan şi Elcano (un portughez contactat de regii spanioli pentru expediţie) a fost în principal un scop economic şi comercial vizând condimentele. Condimentele ce prezentau cel mai mare interes proveneau în primul rând din Asia, iar europenii erau conştienţi de contribuţia variată pe care o puteau oferi.

Dintre cele cinci nave care au plecat în expediţia lui Magellan, s-a întors doar una - Nao Victoria, aducând 600 de chintale de mirodenii, aceastea fiind mai mult decât suficiente pentru a returna Coroanei spaniole cheltuielile totale ale expediţiei.

Necesitatea acestor produse a crescut din cauza faptului că în Europa mâncarea nu se putea menţine în stare proaspătă, în special carnea. De aici importanţa acestor condimente, cum ar fi scorţişoara, cuişoarele sau piperul, pe care le-au folosit pentru a aromatiza produsul şi a-l face mai comestibil, mai degrabă decât apetisant.

Prin urmare, Asia este apreciată pentru râvnitele sale condimente, deoarece pe lângă faptul că sunt utile ca metode de conservare, găsim altele cu calităţi diferite cum ar fi: proprietăţi antiseptice, ca stimulente pentru digestie, printre altele.

Printre insulele care produc mirodenii se numără: Tarenat, Tidore, Mutir, Machián şi Bachián, cunoscute sub numele de Insulele Moluccas sau Spice, din Indonezia.

Câteva ţări europene, în secolele al XIX-lea şi al XX-lea, au putut aclimatiza aceste mirodenii, prin urmare, valoarea lor a scăzut atât de mult, încât astăzi este dificil de crezut că unele dintre aceste expediţii periculoase au fost organizate pentru condimente.

Cele mai apreciate specii au fost:

Şofranul, originar din sud vestul Asiei, se obţine din staminele florilor de Crocus sativus. Este cea mai scumpă specie din lume, deoarece este colectată manual, şi de aceea primeşte numele de aur roşu. În bucătărie este foarte versatil, deşi a fost folosit în mod tradiţional pentru condimentarea preparatelor din orez. Beneficiile pe care le prezintă pentru sănătate sunt foarte extinse specificând doar: substanţele antioxidante, digestive, respiratorii, precum şi alte substanţe excelente pentru îmbunătăţirea vederii şi fortificarea inimii. Este bogat în vitamina C, potasiu, magneziu, fosfor şi calciu.

Scorţişoara este coaja de culoare roşcat-cenuşie a scorţişorului, un arbore mic originar din Indonezia, numele său ştiinţific fiind Cinnamomum verum. Aduce beneficii substanţiale sănătăţii, de multe ori fiind folosit ca medicament pentru tratarea problemelor circulatorii şi a insomniilor. Scorţişoara este antiplachetar, antitrombotic şi antiesclerotic.

Cuişoarele sunt un condiment obţinut din mugurii floriferi ai unui arbore exotic din Indonezia, iar în insulele Moluccas se găsesc speciile de cea mai bună calitate. Numele ştiinţific este Syzygium aromaticum. În plus, faţă de utilizările sale culinare, are multe beneficii medicinale, printre care vom evidenţia utilizarea acestuia pentru ameliorarea greţurilor, durerilor de stomac, a durerilor de dinţi şi a altor afecţiuni. Este un excelent antihelmintic şi antiparazitar.

Ghimbirul (Zingiber officinale) este originar din Asia de Sud-Vest şi se prezintă ca un tubercul picant, bogat în vitamina C, calciu şi fosfor.Este un ingredient utilizat pe scară largă în gastronomie, fiind capabil să fie utilizat în stare naturală sau uscată, iar ca plantă este folosită în scopuri medicinale, evidenţiindu-se proprietăţile sale antiinflamatorii, precum şi eficienţa pentru ameliorarea disconfortului gastric şi respirator, combaterea durerii şi protejarea ficatului. Ghimbirul previne ameţelile de călătorie, greaţa femeilor însărcinate şi, pe de altă parte este un afrodisiac puternic.

Nucşoara (denumirea ştiinţifică este Myristica fragrans) este o specie naturală din insulele Maluku, Indonezia, folosită încădin cele mai vechi timpuri ca şi condiment culinar. Nucşoara este de asemenea antibacterian şi antiinflamator, utilizată înboli digestive şi reumatice.

Piperul, al cărui nume ştiinţific este Piper nigrum, este originar din India. Are un conţinut bogat de antioxidanţi, în principal vitamina C, iar printre utilizările sale sunt de evidenţiat următoarele: este condiment culinar, are beneficii terapeutice - expectorant, elimină tusea şi pentru pierderea în greutate. De asemenea, are proprietăţi antiinflamatorii şi previne formarea gazelor în intestin, fiind de asemenea folosit în timpuri străvechi ca monedă.

Lemn de santal (Santalum album) este o specie naturală din India şi este considerat „copac sacru“. Din lemnul de santal se obţine un ulei aromatic de culoare aurie a cărui proprietate fundamentală este efectul său relaxant. De asemenea, este excelent pentru îngrijirea pielii şi este un antifungic extraordinar, cu capacitatea de a preveni creşterea unor tipuri de ciuperci care împiedică dezvoltarea bolilor la om; ar putea fi echivalat cu antibiotice actuale.

Utilitatea condimentelor

Condimentele ne ajută să ne îmbunătăţim dieta şi sănătatea. Trebuie să ne bucurăm de delicatesele şi aromele pe care ni le oferă natura deoarece le putem folosi în toate tipurile de mâncăruri, supe, produse de patiserie, deserturi, aproape în tot ce înseamnă bucate. Mirodeniile în ansamblu sunt o permanentă sursă de potasiu, magneziu, minerale, fier, calciu, antioxidanţi, caroten, dar ne ajută şi să scădem în greutate producând senzaţia de saţietate (ardei iute şi scorţişoară); pot reduce aportul de sodiu, stimulează fluxul sucurilor gastrice favorizând digestia alimentelor şi ajută la asimilarea nutrienţilor şi la scăderea trigliceridelor din sânge.

Arome sunt considerate: busuiocul, tarhonul, fenicul, ienupăr, dafinul, pătrujelul, salvia, cimbrul, rozmarin, scorţişoara, cuişoare, coriandru, chimen, curry, ghimbir, piper, şofran, oregano.

Condimente: usturoi, capere, muştar, ceapă, praz, ridiche, sare şi zahăr.

Frunzele sau tulpinile plantelor aromatice sunt folosite pentru a condimenta tocanele sau pentru a spori aromele mâncărurilor. Multe dintre plante au fost ignorate timp îndelungat cu excepţia mentei, pătrunjelului şi a usturoiului.

Mirodeniile au fost şi sunt folosite pentru a oferi aromă şi culoare preparatelor culinare. Fiecare condiment conferă un gust deosebit, specific, unic preparatelor. Mirodeniile nu au fost folosite doar în bucătărie, ci şi în medicina populară, pentru parfumarea corpului şi a încăperilor, cât şi ca tratamente pentru anumite afecţiuni.

Efectele benefice ale mirodeniilor asupra sănătăţii s-au dovedit încă din cele mai vechi timpuri.

Hippocrate a spus: ”Fie ca mâncarea să-ţi fie medicament şi medicamentul hrană”.