Lovitură pentru ruşi. Bulgaria sistează pregătirile pentru construirea South Stream

(STR / AFP / Getty Images)

După presiunile Uniunii Europene şi Statelor Unite, Bulgaria a decis în final să suspende pregătirile pentru construirea gazoductului South Stream care erau programate să înceapă în această vară, a declarat duminică premierul bulgar Plamen Oreşarski, după o întrevedere cu câţiva senatori americani.

"Am ordonat oprirea lucrărilor. Vom decide ce va urma în funcţie de viitoarele noastre consultări cu Bruxelles-ul", a declarat Oreşarski, potrivit Mediafax.

Comisia Europeană a cerut din nou, marţi, Bulgariei să sisteze activităţile de construcţie a gazoductului South Stream, invocând probleme de respectare a reglementărilor în domeniul concurenţei, precum şi cel al achiziţiilor publice care au dus la declanşarea unei proceduri de infringement. Experţi de la Bruxelles urmează să vină la Sofia săptămâna viitoare pentru a purta discuţii cu Guvernul.

Gazoductul South Stream, care va trebui finalizat până în 2017, urmează să treacă pe sub Marea Neagră din Rusia în Bulgaria, unde va traversa ţara, având o secţiune spre Italia prin Grecia şi o secţiune către Austria prin Serbia, Ungaria şi Slovenia. Acţionarii South Stream sunt Gazprom (50%), grupul italian Eni (20%), Wintershall Holding din Germania şi EDF din Franţa (15% fiecare). Rusia a declarat că proiectul conductei de gaz are drept scop scoaterea Ucrainei din circuitul european.

Situaţia Bulgariei este oarecum dificilă pentru ca ţara depinde integral de livrări de gaze naturale ruseşti via Ucraina şi astfel avantajele pe care le-ar oferi South Stream sunt cât se poate de evidente.

Statele Unite "susţin eforturile Guvernului bulgar în căutarea, cu mare prioritate, a unei independenţe energetice faţă de orice ţară", a declarat duminică senatorul american John mccain, adăugând că speră ca proiectul să fie realizat de către "organizaţii independente din Rusia".

Bulgaria, puternic dependentă de gazul rusesc, întreţine deseori legături netransparente cu Rusia. La un moment dat, autorităţile bulgare chiar au încercat să-şi amendeze legislaţia energetică astfel încât proiectul South Stream şi conducta offshore să scape de reglementările UE.

În cursul săptămânii trecute s-a aflat că Stroytransgaz, companie deţinută de Ghenadi Timcenko, un oligarh rus aflat pe lista persoanelor sancţionate de SUA ca urmare a conflictului din Ucraina, urmează să construiască tronsonul bulgăresc al South Stream. Vestea a provocat o reacţie dură din partea americanilor.

"Suntem profund îngrijoraţi cu privire la decizia recentă a Bulgariei de a acorda Stroytransgaz contractul de construire a gazoductului South Stream. Nu este momentul pentru business as usual cu Rusia", a declarat vineri ambasadorul Statelor Unite, Marcie Ries.