Lovitură pentru Erdogan. Curtea Constituţională turcă cere oprirea cenzurării youtube

Erdogan închide youtube
Erdogan închide youtube (youtube.com)

Curtea Constituţională a decis joi că blocarea accesului la site-ul youtube impusă de guvernul premierului turc Tayyip Erdogan reprezintă o încălcare a drepturilor la liberă exprimare. La o zi de la anunţarea deciziei, site-ul era încă inaccesibil pentru majoritatea turcilor, relatează Reuters.

Instanţa de judecată a informat joi că nu a scris încă raportul complet privind chestiunea şi o sursă din cadrul agenţiei turce de monitorizare a telecomunicaţiilor BTK a declarat vineri pentru Reuters, că nu este clar când va sosi decizia.

Aceasta este a doua oară când Curtea Constituţională a anulat o interdicţie impusă mass-mediei de guvern. Luna trecută aceasta a ordonat deblocarea Twitter-ului după ce autorităţile au închis accesul la site-ul de socializare chiar în perioada premergătoare alegerilor locale datorită apariţiei şi răspândirii pe scară largă în mediul online a mai multor înregistrări audio ce dezvăluiau pretinsa corupţie din cercul interior al lui Erdogan.

Ambasadorul american Francis Ricciardone a salutat decizia Curţii Constituţionale, apreciind că aceasta reprezintă un impuls pentru libertatea de exprimare din Turcia, ţara vecină fiind criticată dur de Occident pentru mişcările sale de reducere la tăcere a opozanţilor regimului.

"Noi nu suntem judecătorii Turciei, dar orice creşte libertatea de exprimare este un lucru bun", a precizat Ricciardone reporterilor.

Autorităţile turce au sfidat până în prezent deciziile instanţelor inferioare care au cerut ridicarea cenzurii asupra youtube, susţinând că unele informaţii ofensatoare nu au fost scoase de pe site.

Erdogan a criticat public Curtea Constituţională pentru că a acţionat împotriva intereselor naţionale, cerând în mod repetat ca cenzura Twitter-ului să fie din nou implementată.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe