Lovitură pentru Dragnea: Înalta Curte refuză să-i ridice sechestrul pe avere în dosarul "Tel Drum"

Acuzat de constituire de grup infracţional, abuz în serviciu şi infracţiuni referitoare la fraudare de fonduri europene, liderul PSD Liviu Dragnea rămâne cu sechestru şi poprire pe parte din bunuri şi conturi.
Liviu Dragnea(Presedinte PSD),
Liviu Dragnea(Presedinte PSD), (Florin Chirila/Epoch Times)

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, rămâne cu sechestru pe avere. Magistraţii Înaltei Curţi au respins, miercuri, contestaţia depusă de şeful social-democraţilor împotriva sechestrului pus de DNA în dosarul "Tel Drum".

Avocata lui Dragnea, Maria Vasii, susţine că ancheta desfăşurată de DNA se bazată pe "speculaţii şi nu pe dovezi".

"Întreaga anchetă a DNA se fundamentează, potrivit actelor, pe cele două anchete OLAF. Zilele acestea am primit un răspuns oficial de la OLAF, care spune că niciodată nu l-a investigat pe domnul Dragnea, ca atare toată argumentaţia procurorilor este una lipsită de fundament, de vreme ce OLAF ne confirmă în scris că niciodată domnul Dragnea nu a fost investigat şi ca atare nu au fost depistate fraude în legătură cu activitatea dumnealui.

Acesta este temeiul pentru care noi spunem că nicio măsură de indisponibilizare a bunurilor sale nu are fundament legal. Mai mult, răspunsul OLAF ne confirmă că întreaga anchetă care este în curs de desfăşurare la DNA este una bazată de speculaţii şi nu pe dovezi şi mai ales nu pe cele două rapoarte OLAF.

Cele două rapoarte OLAF au prezentat o investigaţie legată de lucrările de reabilitare la două drumuri judeţene din Teleorman. În acea investigaţie subiect erau alte persoane şi nu domnul Dragnea. În rapoartele OLAF se apreciază că anumite lucrări ar fi fost prezentate într-un mod, să zicem, diferit faţă de realitate în documentele întocmite. Nu avem niciun reproş care să îl privească pe domnul Dragnea", a declarat Maria Vasii, citată de Agerpres.

Sechestrul pus pe bunurile lui Dragnea a fost instituit până la concurenţa sumei de 127.547.366 de lei "asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile, acţiunilor şi părţilor sociale deţinute de acesta în cadrul persoanelor juridice de drept privat, asupra sumelor de bani din conturile bancare, precum şi asupra sumelor de bani datorate acestuia cu orice titlu, de către terţe persoane, inclusiv sumele datorate cu titlu de chirie".

Concret, procurorii DNA au pus sechestru asigurător pe un teren în suprafaţă de 2.913 mp amplasat în municipiul Turnu Măgurele şi pe construcţia aferentă acestuia, pe un apartament cu suprafaţa de 80 m situat în acelaşi oraş, pe două autoturisme, o Skoda Superb şi BMW X5, şi conturi deţinute de Dragnea.

Procurorii au mai instituit sechestru asupra sumei de 630.000 de lei dobândită prin promisiune de vânzare-cumpărare, asupra sumei de 280.000 lei dobândită cu titlu de chirie în anul 2015 şi 2016 precum şi asupra sumelor de bani existente sau care urmează a fi virate de terţi, cu orice titlu, în patru conturi bancare deţinute de liderul PSD şi, de asemenea, asupra sumelor de bani datorate cu orice titlu suspectului de către terţe persoane.

De asemenea, a fost instituit sechestru şi asupra acţiunilor şi părţilor sociale deţinute în cadrul persoanelor juridice de drept privat ce urmează a fi identificate.

Reamintim că Dragnea este urmărit penal de procurorii anticorupţie pentru constituire de grup infracţional, abuz în serviciu cu obţinere de foloase pentru sine sau pentru altul şi două infracţiuni de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene", fapte comise în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman. Acest dosar a fost deschis în urma unei sesizări a OLAF, care a recomandat statului român recuperarea prejudiciului.

Mai amintim că, potrivit DNA, grupul infracţional constituit de Dragnea, format din funcţionari ai instituţiilor din administraţia publică şi oameni de afaceri, "acţionează şi în prezent".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne