Lovitură dură pentru Adrian Severin de la Înalta Curte

Adrian Severin la DNA
Adrian Severin la DNA (Epoch Times România)

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a respins marţi, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare înaintată de fostul europarlamentar PSD Adrian Severin.

Prin acest demers, Adrian Severin încerca să obţină anularea condamnării definitive la închisoare de care a "beneficiat" în anul 2016.

Reamintim că fostul pesedist, alături de alţi trei colegi europarlamentari de alte naţionalităţi, a fost ţinta unui scandal răsunător în primăvara lui 2011, după ce reporterii de la Sunday Times au prezentat dovezi video că cei patru s-au arătat dispuşi să intervină în Parlamentul European (PE) în ceea ce priveşte unele legi, în schimbul unor sume de bani.

Pretinzând că sunt reprezentanţi ai unor corporaţii, reporterii sub acoperire au încercat să "cumpere" serviciile unor europarlamentari, cărora le-au promis sume consistente de bani, pentru a le susţine interesele în PE. Severin a fost unul dintre politicienii care s-au lăsat cumpăraţi de falşii corporatişti, contra sumei de 100.000 euro/anual, plus 4.000 de euro/zi, pentru fiecare zi în care ar fi susţinut interesele acestora în PE.

Pe parcursul documentării rechizitoriului DNA în dosarul Severin, unul dintre jurnalişti a declarat că, la baza acţiunii lor "sub acoperire", a stat suspiciunea că în Parlamentul European (PE) există "lobbyşti" care influenţau excesiv activitatea instituţiei.

Ulterior, Severin a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare pentru luare de mită şi trafic de influenţă, în dosarul deschis ca urmare a dezvăluirilor.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne