Locuri de muncă pentru români în Norvegia

Locuri de muncă pentru români în Norvegia
Locuri de muncă pentru români în Norvegia (Facebook)

De câţiva ani buni, şomajul din Norvegia este printre cele mai scăzute din Europa. Structura forţei de muncă variază de la o regiune la alta. În nord, spre exemplu, sunt dominante sectorul public şi industria pescuitului, în timp ce în partea sudică predomină industria. Mulţi locuitori din Oslo, Bergen şi Trondheim lucrează în sectorul serviciilor şi finanţelor. Sectorul construcţiilor este la fel de bine dezvoltat în toate zonele ţării.

Dacă vă gândiţi să părăsiţi România şi să vă încercaţi norocul în Norvegia, primul pas ar fi acela firesc de căutarea unui job online. Chiar dacă nu cunoaşteţi limba, este obligatoriu cunoaşterea la nivel mediu a limbii engleze.

Locuri de muncă pentru români în Norvegia. Surse de informaţii privind angajările

Găsiţi mai multe informaţii şi oportunităţi despre piaţa muncii în Norvegia pe site-ul NAV

Acesta publică periodic statistici actualizate despre cererea de forţă de muncă în domeniile: industriei petroliere, pescuit, construcţii şi amenajări, sănătate, turism, transport, şantiere navale etc.

O altă metodă ar fi să apelaţi la reţeaua EURES (Servicii europene pentru angajare). EURES reuneşte autorităţile forţelor de muncă din toate ţările EEA, promovând angajarea în străinătate. Contactaţi EURES pentru informaţii suplimentare referitoare la Norvegia.

Locuri de muncă pentru români în Norvegia. Anunţuri de angajare publicate în presă

Multe ziare norvegiene au rubrici speciale pentru cei aflaţi în căutarea unui loc de muncă. Cel mai cunoscut ziar norvegian care publică astfel de oportunităţi este Aftenposten. De asemenea, o altă resursă importantă este site-ul www.finn.no/jobb

Locuri de muncă pentru români în Norvegia. Contactarea directă a companiilor

Vă puteţi înscrie la agenţiile private de recrutare. Puteţi contacta direct companiile prin e-mail sau telefon. Puteţi trimite, de asemenea, o cerere, însoţită de un CV şi referinţe.

Multe companii norvegiene publică pe site-urile proprii anunţuri de angajare care nu se mai regăsesc nicăieri în altă parte. Dacă vă aflaţi deja în Norvegia, trebuie să ştiţi că în unele sectoare de muncă nu este nici o problemă să vă prezentaţi în persoană la sediul companiei şi să-i întrebaţi dacă au posturi vacante. În orice caz, ar trebui să aduceţi cu dvs. un CV şi alte acte care să vă ateste calificarea.

Locuri de muncă pentru români în Norvegia. Cum se completează CV-ul

Există câteva particularităţi la completarea CV-ului în Norvegia. Astfel, trebuie să ştiţi că CV-ul se întinde de obicei pe o pagină şi nu se obişnuieşte ca acesta să conţină o fotografie a candidatului.

Apoi, din CV trebuie să reiasă experienţa candidatului şi specializarea acestuia, care trebuie să fie clare şi completate corect gramatical. În modelul CV-urilor “norvegiene” sunt prezentate la început cele mai recente cursuri de formare absolvite şi ultimele locuri de muncă. Pentru candidaţii din străinătate CV-ul trebuie să precizeze de la bun început naţionalitatea (imediat după detaliile personale) şi numărul de telefon care să includă şi prefixul ţării (în cazul României acesta este 0040 sau 40).

Legat de scrisoarea de intenţie, nici ea nu trebuie să depăşească o pagină, şi trebuie să facă referire la postul vizat, arată recrutorii.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Economie