Liviu Dragnea, invitat să susţină adoptarea votului prin corespondenţă în sesiunea extraordinară

Deputatul PNL Ovidiu Raeţchi.
Deputatul PNL Ovidiu Raeţchi. (Epoch Times)

Preşedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, are ocazia să demonstreze că este într-adevăr un reformator susţinând, din calitatea sa de şef al majorităţii parlamentare, dezbaterea şi adoptarea votului prin corespondenţă în sesiunea extraordinară, a precizat deputatul PNL de Diaspora, Ovidiu Raeţchi, într-o scrisoare deschisă adresată vineri şefului social-democraţilor.

"Domnule preşedinte PSD Liviu Dragnea, am luat act de faptul că, în primele zile de la preluarea conducerii partidului, v-aţi fixat o serie de obiective ambiţioase de reformare a PSD. Şi, cel puţin până la o decizie definitivă a Justiţiei în cazul dvs, cred că este corect să vă bucuraţi de prezumţia de bună-credinţă. În plus, întrucât sunteţi şeful PSD, al majorităţii parlamentare şi deveniţi tot mai evident adevăratul premier al României, cred că prima probă a dorinţei de reformare trebuie să fie reevaluarea atitudinii dvs. faţă de românii din diaspora.

Vă invit deci, pe această cale, să susţineţi dezbaterea şi adoptarea proiectului legislativ privind votul prin corespondenţă în sesiune extraordinară, odată cu dezbaterile pe Codul Fiscal. Îmi exprim convingerea că adoptarea rapidă a votului prin corespondenţă, în condiţiile în care peste un an avem alegeri parlamentare, va fi considerată vitală de către PSD. Nu în ultimul rând, concomitent cu îndeplinirea acestui obiectiv, sunt necesare discuţii pe marginea implementării votului electronic, pentru că românii trebuie să aibă şi această opţiune în ziua votului", scrie Ovidiu Raeţchi.

Deputatul PNL susţine că se bazează pe faptul că, inclusiv colaboratorul lui Dragnea, sociologul Vasile Dâncu, care înţelege importanţa Diasporei şi a modernizării PSD, îi va explica utilitatea acestui demers, mai ales pentru că în ultimele 9 luni – perioada care s-a scurs de la blocarea votului în diaspora de către PSD – niciun lider social-democrat nu a dat vreun semn că vrea să se reabiliteze din acest punct de vedere.

"Domnule Liviu Dragnea, prin susţinerea acestui demers aţi demonstra că sunteţi diferit de camaradul dvs., Victor Ponta, care, prin modul în care s-a poziţionat în această perioadă faţă de diaspora, a dovedit cel puţin inabilitate – dacă nu chiar dispreţ – în raport cu românii care trăiesc şi muncesc în străinătate. Sunt convins că puteţi să vă asumaţi acest obiectiv, prioritar pentru un stat care se doreşte european, în condiţiile în care – e incontestabil – faceţi agenda partidului în chestiuni precum Codul Fiscal sau ordonanţa privind salariile demnitarilor. Vă mulţumesc anticipat în numele cetăţenilor români de peste hotare, pe care îi reprezint în Parlament", a mai afirmat Ovidiu Raeţchi.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.