Liiceanu - A gândi pe cont propriu înseamnă a fi ieşit din comun

Ce înseamnă a gândi pe cont propriu? Există o nebunie de a gândi pe cont propriu? Cum se cultivă mintea în vederea obţinerii fructului râvnit al gândirii proprii? Cum se face selecţia din masa lecturilor unei vieţi a gândurilor în care te recunoşti şi care sfârşesc prin a fi ale tale şi a te defini ca personalitate? Care-i raportul dintre acea gândire şi felul în care vei alege să-ţi trăieşti viaţa?

Cu astfel de întrebări şi alte zeci, asemenea, ne provoacă Gabriel Liiceanu, în viitoarea sa carte ''Despre gândirea pe cont propriu'', care va apărea în curând.

În seara de lecturi publice de marţi, la Librăria Humanitas de la Cismigiu, autorul a ales să ne citească un fragment care conţine o poveste trăită acum 40 de ani în preajma unui ''exemplar rar al speciei noastre'' - Constantin Noica.

Gabriel Liiceanu povesteşte că acest ''personaj inclasabil'' reuşea, chiar de la primele cuvinte cu care te întâmpina, să te mute din lumea cu care erai obişnuit, într-o altă lume, că dialogul cu Noica îţi dădea răspunderea vorbirii, iar statul de vorbă cu acest om îţi dădea răspunderea trăirii propriei vieţi. Înţelegeai că eşti răspunzător pentru felul în care îţi vei îngriji viaţa, pe care o vei cultiva pentru a o pune, apoi, pe drumul găsirii unui sens.

Prin aducerea lui Noica în poveste, Liiceanu trimite la excepţionalism, la personaje excepţionale, care nu-şi găsesc locul într-o clasă prestabilită, dar care au menirea de a repara specia umană.

Referindu-se apoi la Socrate, Liiceanu va intruduce termenul de persoană inclasabilă - "átopos"- ieşită din comun, excepţională, argumentând că ceea ce făcea o astfel de persoană extraordinară (atopotatos- omul cel mai straniu din lume) era acea petrecere a timpului său vorbind cu toată lumea despre deosebirea dintre Bine şi Rău, plătind în cele din urmă cu viaţa.

Cel inclasabil nu este asemenea nouă, încetează să mai fie un seamăn, aduce cu el ''zvonul altei lumi''.

El este cel care ''sapă la rădăcina condiţiei umane, ceea ce înseamnă că el face parte din familia nespus de mică a reformatorilor omenirii''.

Ce este un reformator al omenirii, cel venit să amelioreze specia? Ce îţi propune acest model, această persoană excepţională? Modelul, arătându-se pe sine, nu-ţi propune să intri în turmă, ci să-ţi descoperi sinele, să fii tu, să gândeşti cu mintea ta.

Asta a fost Socrate, asta a fost Iisus, asta a fost Gautama Buddha.

Pornindu-şi demonstraţia de la Noica, fără a-l compara pe gânditorul român cu Socrate sau cu Iisus, evocându-l ca personaj excepţional pentru parcursul vieţii sale, Gabriel Liiceanu ne defineşte modelul, provocându-ne să reflectăm (şi poate, mai mult decât atât) asupra ''nebuniei de a gândi pe cont propriu''.