Liderul abhaz demisionează la presiunea protestelor

Vladimir Putin la Soci, împreună cu lideurl abhaz Raul Khajimba, 24 noiembrie 2014
Vladimir Putin la Soci, împreună cu lideurl abhaz Raul Khajimba, 24 noiembrie 2014 (MIKHAIL METZEL/AFP/Getty Images)

Liderul regiunii georgiene Abhazia şi-a prezentat demisia, duminică, după zile de proteste, a declarat biroul preşedintelui.

Mulţimi de protestatari au intrat joi la sediul preşedintelui şi au cerut demisia lui Raul Khajimba, care a condus regiunea din 2014 şi a câştigat un al doilea mandat în septembrie.

"Preşedintele renunţă la puterile şefului statului în numele păcii şi stabilităţii în ţară", a informat biroul preşedintelui într-o declaraţie publicată pe site-ul său web.

Abhazia s-a separat de Georgia după prăbuşirea Uniunii Sovietice, cu ajutorul forţelor sovietice ruse. Majoritatea ţărilor o consideră încă o parte a Georgiei, dar Rusia i-a recunoscut independenţa după ce a câştigat un scurt război împotriva Georgiei în 2008.

Rusia menţine trupe în Abhazia pe motivul "menţinerii păcii".

Vladislav Surkov, un oficial influent al Kremlinului, a călătorit duminică în regiunea izolată şi a purtat discuţii cu lideri ai opoziţiei, a informat agenţia RIA.

Este probabil ca parlamentul din Abhazia să accepte oficial demisia lui Khajimba, luni, şi să numească un şef interimar, a informat agenţia de ştiri TASS.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe