Liderii Platformei DA, PAS şi PLDM la Consiliul Europei: Guvernarea RM încearcă să mintă partenerii internaţionali

Instituţiile subordonate politic sunt responsabile de invalidarea alegerilor din Chişinău şi nu lacunele legislaţiei electorale după cum invocă autorităţile RM dorind să mintă oficialii UE, afirmă Maia Sandu.
Viorel Cibotaru, Maia Sandu şi Andrei Năstase la întălnirea cu Thorbjørn Jagland
Viorel Cibotaru, Maia Sandu şi Andrei Năstase la întălnirea cu Thorbjørn Jagland (facebook.com/maia sandu)

Preşedinta Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS) Maia Sandu, liderul Platformei Demnitate şi Adevăr, Andrei Năstase şi preşedintele PLDM, Viorel Cibotaru au avut marţi, 3 iulie o întrevedere cu Secretarul General al Consiliului Europei, Thorbjørn Jagland, căruia i-au transmis Rezoluţia adoptată unanim la protestul din 1 iulie, organizat de Mişcarea de Rezistenţă Naţională ACUM.

”Am demascat falsurile guvernării, care încearcă să mintă partenerii internaţionali precum că invalidarea alegerilor a avut loc din cauza legislaţiei. Legea nu este o problemă, legea a funcţionat timp de 21 de ani şi este foarte clară”, a menţionat Maia Sandu precizând că instituţiile subordonate politic sunt problema fundamentală.

”Domnul Thorbjørn Jagland a arătat un interes sporit faţă de criza actuală din Republica Moldova, accentuând importanţa respectării principiilor democraţiei şi statului de drept într-o ţară europeană”, a adăugat Maia Sandu.

Andrei Năstase a declarat în cadrul întrevederii cu oficialul european că guvernarea moldoveană nu poate accepta ca un om anti-sistem să acceadă la conducerea Primăriei municipale, dezvăluind şi stopând schemele de corupţie ale mafiei imobiliare din Capitală.

De asemenea, liderii Platformei DA, PAS şi PLDM au avut o întâlnire la Strasbourg cu eurodeputata conservatoare poloneză, Anna Elżbieta Fotyga care a concluzionat că după anularea alegerilor pentru Primăria Chişinău situaţia din Republica Moldova se îndreaptă într-o direcţie foarte periculoasă.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe