Liberalii cer Avocatului Poporului să atace la CCR OUG-ul privind desfiinţarea Inspecţiei Muncii

Victor Ciorbea, Avocatul Poporului.
Victor Ciorbea, Avocatul Poporului. (Epoch Times România)

Grupul parlamentar al PNL din Camera Deputaţilor a cerut luni Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a OUG prin care Guvernul Ponta desfiinţează Inspecţia Muncii şi Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială.

Liberalii îi atrag atenţia Avocatului Poporului că, prin Ordonanţa de Urgenţă nr.86/2014 adoptată în data 17.12.2014, Guvernul României desfiinţează Inspecţia Muncii şi Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, iar în locul acestora va fi formată, prin comasare, o structură unică, denumită Agenţia Naţională pentru Inspecţia Muncii şi Securitate Socială, în subordinea Ministerului Muncii.

Potrivit PNL, acest demers legislativ al Guvernului României este neconstituţional căci ordonanţele de urgenţă pot fi adoptate numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, neputând afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie.

"Nu este cazul OUG 86/2014! Prin aprobarea acestei Ordonanţe, Guvernul şi-a depăşit limitele delegării prevăzute de Constituţie, este vorba de o imixtiune nepermisă în competenţa legislativă a Parlamentului.", informează liberalii, într-un comunicat de presă, remis Epoch Times.

Pe lângă faptul că adoptarea de către Guvern a Ordonanţei de urgenţă nu este motivată iar Guvernul încalcă principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, OUG-ul nu va îmbunătăţi activitatea în domeniu ci va genera instabilitate şi va politiza instituţiile.

Inspecţia Muncii este una dintre cele mai vechi instituţii din domeniul social, departamentul acesta existând încă din anul 1894. Din 1999 există această instituţie cu istorie şi sarcini dificile, fiind singura care apăra drepturile salariaţilor în relaţiile de muncă, arată liberalii.

"În condiţiile în care aceste instituţii au funcţionat şi au dat un bun randament separat, este evident că de fapt scopul OUG nr. 86/2014 este acela de a înlătura funcţionari publici ce ocupau în mod legitim funcţii de conducere în aceste structuri, pentru că sub aparenţa înfiinţării unor “funcţii noi” şi cu păstrarea atribuţiilor şi responsabilităţilor ce reveneau funcţiilor desfiinţate, să poată fi creat cadrul simulat al angajării pe aceste noi funcţii a altor persoane, alese pe criteriul strict al apartenenţei politice.", arată PNL în comunicatul de presă.

Mai mult, cum Agenţia care va înlocui Inspecţia Muncii şi Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială este înfiinţată prin Hotărâre de guvern, organizarea şi funcţionarea ei vor putea fi schimbate odată cu structura Guvernului, astfel că nu se mai asigură nici stabilitatea în funcţie a inspectorilor de muncă, nici independenţa faţă de orice schimbare guvernamentală. În aceeaşi măsură, se abrogă Legea nr. 108/1999, care reglementa elemente specifice statutului inspectorului de muncă, arată PNL.

În plus, prin această ordonanţă de urgenţă se prevede că Agenţia Naţională pentru Inspecţia Muncii şi Securitate Socială este condusă de un preşedinte cu rang de secretar de stat, numit şi eliberat din funcţie prin decizie a prim-ministrului, la propunerea ministrului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice. Ori dacă inspectorii de muncă, în calitate de funcţionari publici, sunt subordonaţi unui secretar de stat numit politic, rezultă că şi acţiunile lor de control vor fi imposibil de realizat în contextul în care independenţa faţă de orice schimbare guvernamentală este o condiţie privind exercitarea unui control eficient

În aceste condiţii, PNL cere Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a OUG 86/2014.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne