Leul se prăbuşeşte pentru a şaptea zi consecutiv

Moneda naţională continuă să se prăbuşească şi ar putea depăşi pragul de 4,8 lei.
Banca Naţională a României(BNR)
Banca Naţională a României(BNR) (Eugen Horoiu/Epoch Times)


Cursul de schimb leu/euro a atins miercuri un nou maxim istoric, de 4,7569 lei, după o creştere cu 0,91% faţă de marţi, potrivit cursului de referinţă al Băncii Naţionale a României.

Reamintim că moneda euro a depăşit la începutul acestei săptămâni 4,7 lei, fiind cotată luni la nivelul de 4,7081 lei, în creştere cu 0,23% faţă de valoarea de vineri. Pe parcursul săptămânii trecute, cursul de schimb leu/euro a urcat vineri la 4,6975 lei, cu o creştere de 0,18% faţă de joi; joi la 4,6890 lei, cu o creştere de 0,13% faţă de miercuri; miercuri la 4,6830 lei, cu o creştere de 0,02% faţă de marţi; marţi la 4,6822 lei, cu o creştere de 0,11% faţă de luni.

Un sondaj dat publicităţii marţi, realizat în rândul analiştilor financiari, a indicat că peste 87% dintre participanţi anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală), potrivit capital.ro.

Printre cauzele devalorizării leului ar putea fi politica fiscală imprevizibilă, în special OUG 114/2018, care a instituit o serie de taxe noi care să-i ajute pe guvernanţi să închidă bugetul pentru 2019, deficitul balanţei comerciale şi, în special, cel de cont curent şi inflaţia record, cea mai mare din UE. O altă cauză constă în loviturile date fondurilor de pensii care ar fi dus la retragerea banilor din România de către fondurile de capital din alte ţări.

Analiştii avertizează că există posibilitatea ca BNR să fi lăsat cursul liber fără a mai interveni pentru susţinerea acestuia.

”BNR nu mai poate creşte rata de politică monetară pentru că atunci creşte şi ROBOR, deci nu mai poate apăra cursul la atacuri speculative, care sunt full on acum. Orice trader înţelege acum asta şi atacă leul. Cei de la BNR încearcă să calmeze lucrurile, însă nu au argumente de ce nu s-ar duce euro şi spre 7 lei, dacă e un atac major al speculatorilor internaţionali. Efectiv nu au cum să mai reacţioneze raţional vorbind”, a declarat pentru HotNews.ro Andrei Caramitru, consultant economic şi antreprenor.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Economie