Leonard Doroftei audiat la DNA

Sigla DNA
Sigla DNA (Epoch Times România)

Preşedintele Federaţiei Române de Box, Leonard Doroftei, s-a prezentat luni la DNA. Conform unor surse judiciare citate de Mediafax, îndrăgitul campion de box va fi audiat ca martor în dosarul privind organizarea "Galei Bute", unul din cele mai explozive dosare ale momentului aflate pe rol la DNA.

La intrarea în sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Doroftei a afirmat că nu ştie exact pentru ce a fost citat, însă cel mai probabil va fi audiat în calitate de martor.

Dosarul "Gala Bute" vizează organizarea de către Rudel Obreja a galei "Campion pentru România", la care Lucian Bute a boxat cu Jean Paul Mendy, în 2011.

Dosarul conţine numeroase controverse, după ce procurorul de caz care a dispus trimiterea în judecată a fostului preşedinte al Federaţiei Române de Box, Rudel Obreja, pentru fapte de corupţie a dispus totododata scoaterea de sub urmărire penală sau neînceperea urmăririi penale, după caz, faţă de reprezentanţii Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, condus la vremea respectivă de Elena Udrea, Ministerului Economiei, companiilor naţionale şi ai Federaţiei Române de Box implicaţi în săvârşirea faptelor din acest dosar.

În decembrie 2013, procurorul şef adjunct al Secţiei de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie din DNA, Mariana Alexandru, a infirmat acest rechizitoriu, considerând că acesta este nelegal în privinţa soluţiei de neurmărire dispuse cu privire la funcţionarii implicaţi precum şi a faptelor reţinute în sarcina lui Obreja.

Controversele din jurul dosarului au crescut odată cu pensionarea bruscă şi neînsoţită de nicio explicaţie a Marianei Alexandru, cea care a considerat "nelegal" felul în care dosarul Bute fusese limitat la învinovăţirea lui Rudel Obreja şi a reluat cercetările.

Pe 15 august 2014, Gazeta Sporturilor a publicat informaţia potrivit căreia mai mulţi funcţionari din Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului au indicat-o pe Elena Udrea drept şefa operaţiunii Gala Bute şi că au povestit întâlnirile dintre aceştia şi ministru. Audierile reprezentau etapa finală, înainte ca Mariana Alexandru să încadreze legal cine va fi urmărit penal în acest dosar, despre care şi DLAF şi DNA susţin de trei ani de zile că are ca obiect o fraudă a 2,4 milioane de euro, bani europeni şi din bugetul României", scrie jurnalistul Cătălin Tolontan, redactorul-şef al GSP.

Conform GSP, deşi şi-a delegat semnătura pe parcursul mandatului către secretarul general al ministerului, Elena Udrea a fost direct implicată în Gala Bute, "o afacere cu toate ingredientele de imagine, de partid şi de business necesare."

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne