Leancă: Acordul de asociere cu UE va duce la modernizarea Moldovei

Iurie Leancă
Iurie Leancă (gov.md)

Conferinţa Internaţională a Investitorilor Moldova-UE are loc astăzi la Chişinău cu prilejul vizitei Preşedintelui Comisiei Europene, José Manuel Barroso, la Chişinău, în cadrul celui mai mare eveniment investiţional al anului, “Moldova Business Week 2014”.

Odată cu asocierea cu Uniunea Europeană şi deschiderea pieţei de desfacere spre Europa pentru mărfurile moldoveneşti, noi vom atrage investiţii, vom crea inovaţii, vom crea locuri de muncă şi vom asigura o creştere a economiei, a declarat Premierul Iurie Leancă în deschiderea Conferinţei.

„Fondurile pe care le primim din partea investitorilor şi partenerilor străini creează condiţii mai bune pentru companiile noastre, presupun o dezvoltare a infrastructurii şi creează o zi de mâine mai bună. Asta, de asemenea, înseamnă un transfer de tehnologie şi o creştere a competitivităţii economiei în general”, a menţionat Premierul Leancă.

„Acordul de Liber Schimb este de o importanţă majoră nu doar pentru companiile noastre, ci şi pentru consumatorii de rînd”, a mai declarat Prim-ministrul. Iurie Leancă a precizat că peste 50 la sută din exporturile moldoveneşti sunt îndreptate spre Uniunea Europeană, ceea ce ar însemna că Moldova este pe jumătate integrată în UE.

Acordul de asociere şi liber schimb „a fost un declanşator al fluxului de investiţii în interiorul ţării”, a mai spus Premierul Leancă.

„Cooperarea noastră bilaterală este activă şi devine tot mai intensă. Asistenţa bilaterală valorează mai mult de jumătate de miliard de euro pentru perioada 2007-2013 şi este preconizată să crească pentru perioada 2014-2020”, a declarat Preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso.

Oficialul european a adăugat că în acest an Republica Moldova va primi de la Uniunea Europeană o asistenţă de circa 100 milioane de euro, inclusiv un program excepţional în valoare de 21 milioane de euro destinat Guvernului şi companiilor în vederea pregătirii pentru implementarea Acordului de Liber Schimb. „Moldova deja este cel mai mare recipient pe cap de locuitor de asistenţă din partea UE din lume”, a spus José Manuel Barroso.

„În doi ani, Dumneavoastră, împreună cu noi, am adus Moldova la un cu totul alt nivel. Am avut parte de o cooperare şi respect reciproc. Anume aceasta este calea pe care o abordează UE cu partenerii săi”, a mai afirmat Preşedintele Comisiei Europene.

„Nu mă îndoiesc de faptul că Republica Moldova este o ţară europeană. Respectiv nu poate fi o îndoială cu privire la angajamentul special al Republicii Moldova faţă de UE. Pe 27 iunie vom semna Acordul de Asociere între RM şi UE”, a subliniat oficialul european. El a adăugat că cetăţenii Moldovei vor avea de cîştigat în ceea ce priveşte prosperitatea şi bunăstarea.

Secretarul general al Forumului Economic Vienez (VEF), Elena Kirtcheva, a prezentat concluziile şi recomandările Forumului Economic de la Viena. La Forumul organizat de VEF au participat peste 3000 oameni de afaceri din 19 ţări, a menţionat Elena Kirtcheva.

Săptămîna investiţională “Moldova Business Week 2014”, care a fost lansată la 5 iunie prin Forumul exportatorilor, îşi încheie astăzi lucrările.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe