Le Monde - 15 spioni ruşi ai GRU, specializaţi în asasinate, au acţionat în Europa folosind Franţa ca bază

(MIKHAIL MORDASOV / AFP / Getty Images)

Cincisprezece spioni ruşi ai GRU au folosit Alpii francezi ca bază pentru operaţiuni în întreaga Europa, potrivit cotidianului Le Monde, care citează o anchetă a serviciilor de contraspionaj franceze, elveţiene şi britanice.

Potrivit cotidianului, cei 15 ofiţeri, specializaţi în asasinate, au funcţionat pe continent începând cu 2014. Ultima prezenţă în Franţa ar data în septembrie 2018.

Unul dintre cei 15 agenţi ar fi fost identificat de Marea Britanie ca fiind unul dintre cei trei autori ai otrăvirii cu neurotoxicul Noviciok a unui fost spion rus, Serghei Skripal, şi a fiicei sale Iulia, la Salisbury, în martie 2018.

Dezvăluirile Le Monde survin în momentul în care Berlinul a expulzat diplomaţii ruşi implicaţi în asasinarea unui georgian în capitala germană, în august.

Potrivit Le Monde, cei 15 ofiţeri GRU nu ar fi efectuat operaţiuni pe teritoriul francez şi au locuit în mai multe rânduri în oraşele franceze Annemasse, Chamonix sau Evian. Ei ar fi făcut parte din unitatea 29155 a GRU. "Această unitate se ocupă acum de asasinate, sabotaje sau sarcinile cele mai obscure” precum recuperarea mesajelor din cutiile de scrisori folosite de spioni pentru a comunica între ei, arată sursa citată.

Nu s-a reuşit confiscarea de arme sau de materiale de la grup şi nu a fost identificat niciun complice.

Aceste date au determinat serviciile secrete franceze să emită ipoteza potrivit căreia departamentul Haute-Savoie, la graniţa cu Elveţia şi Italia, ar fi fost folosit ca bază pentru "ansamblul operaţiunilor clandestine ale unităţii 29155 în Europa", potrivit unui înalt oficial al informaţiilor franceze, citat de Le Monde.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe