Lăzăroiu: Retragerea doctoratului lui Ponta, primul lucru pe care trebuie să îl facă ministrul Educaţiei din Guvernul Cioloş

Viitorul ministru al Educaţiei din Guvernul Cioloş ar trebui să retragă titlul de doctor în drept deţinut de Victor Ponta, care s-a dovedit a fi un plagiat în urma analizei efectuate de Universitatea din Bucureşti, este de părere Lăzăroiu.
Sebastian Lăzăroiu
Sebastian Lăzăroiu (reportervirtual.ro)

"În guvernul Cioloş avem nevoie de un ministru al Educaţiei care să facă un gest simplu, de bun simţ, la preluarea mandatului. Din prima zi. Să semneze retragerea doctoratului lui Ponta, solicitare oficială a Universităţii din Bucureşti. Reamintesc că Universitatea Bucureşti i-a transmis şi lui Sorin Câmpeanu, actualul premier interimar, o solicitare în acest sens, la începutul mandatului său la Educaţie", a precizat Lăzăroiu, pe contul său de Facebook.

Fostul consilier prezidenţial aminteşte şi răspunsul lui Sorin Cîmpeanu: "Nu o să temporizez în niciun fel ce trebuie să fac conform legii. Ca să cunosc ce trebuie să fac conform legii trebuie să discut cu juriştii. Am să mă consult cu colegii de la juridic, soluţia legală prin care vom putea retrage titlul de doctor va fi aplicată cu celeritate."

"S-a consultat Câmpeanu până a uitat şi el ce urma să facă. Un impostor. Aşadar, viitorului ministru al Educaţiei (sper, altul decât Câmpeanu): salvaţi onoarea Universităţii din Bucureşti! O puteţi face din prima zi, printr-o semnătură", a adăugat Lăzăroiu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne