Lăzăroiu despre lupta procurorilor cu adânc înrădăcinata cultură a şpăgii din România

Sebastian Lăzăroiu
Sebastian Lăzăroiu (onlinestudent.ro)

Procurorii se luptă cu o cultură a şpăgii adânc înrădăcinate în fibrele populaţiei, iar pentru stoparea acestui fenomen este necesară o veritabilă rescriere a codului genetic din instituţii, a opinat fostul consilier prezidenţial, Sebastian Lăzăroiu, adăugând că în general românii dau şpagă "de nevoie".

"Ziceţi că procurorii se luptă de ceva vreme cu corupţia? Nu, nu cu asta se luptă. Se luptă cu vreo câteva secole de cultură a peşcheşului, ceea ce e mult mai greu. De aia economia e blocată şi administraţia e paralizată. Pentru că cei mai mulţi din mediul de afaceri şi din politică nu ştiu să facă lucrurile altfel", a remarcat Sebastian Lăzăroiu.

Unii zic că totuşi a fost mai puţină corupţie în comunism şi, deci, o discontinuitate a tradiţiei glorioase a bacşişului, însă asta este, în opinia lui Sebastian Lăzăroiu, doar o glumă, pentru că în comunism deja era vorba de o economie paralelă clădită pe corupţie care, ce-i drept servea supravieţuirii, dar asta nu o făcea mai puţin coruptă.

"Va reuşi justiţia să pună capăt unei întregi ere a peşcheşului? Vor da îndărăt codurile ereditare ale şpăgii? O să vedem în anii următori. Oricum nu e suficient să lăsăm misiunea asta pe umerii justiţiei, e nevoie şi de o rescriere a codului genetic din instituţii. Nu e aşa complicat. Înseamnă schimbarea regulilor de funcţionare. Legea finanţării partidelor de exemplu. dar nu numai. Toată lumea dă şpagă de nevoie. De aia zic. E un cod. Dar nu e greu de schimbat", a concluzionat Sebastian Lăzăroiu.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne